Modifica setarile cookie
Homepage  / HBO

HBO Max și Discovery+ devin oficial MAX. Ce se va întâmpla cu HBO Max în România

de Ioana Maria,

După fuziunea aprobată în vara lui 2022, HBO Max și Discovery Plus vor deveni o singură aplicație. Warner Bros. Discovery a prezentat miercuri seară, în cadrul unui eveniment în SUA, noua platformă de streaming Max, care va fi lansată în SUA pe 23 mai. Ce se va întâmpla cu HBO Max în România.

În Europa, noua platformă de streaming Max va fi disponibilă începând de anul viitor, inițial în țările în care HBO Max este deja lansat. Momentan nu s-au oferit mai multe informații despre lansarea din România, dar e foarte probabil ca transformarea să se producă și la noi în 2024.

Ce este Max

Max este destinația pentru producțiile HBO Originals, filmele Warner Bros., Max Originals, universul DC, Harry Potter, va avea o ofertă extinsă de conținut pentru copii și cele mai bune programe din categorile food, home, reality, lifestyle și documentare de la branduri de top precum Discovery Channel, TLC, HGTV, Food Network, ID și multe altele.

Acest brand nou aduce o schimbare importantă de la două produse, HBO Max și discovery+, către gama noastră mai largă de conținut. În timp ce fiecare dintre aceste servicii a oferit ceva extra pentru utilizatori, Max va avea o gamă mult mai largă de opțiuni de calitate pentru toată lumea.”

JB Perrette, Președinte și CEO, Global Streaming & Games, Warner Bros. Discovery

Cât costă Max în SUA

În SUA, Max va avea trei planuri tarifare, iar abonații vor putea alege varianta potrivită:

Abonații HBO Max din SUA vor beneficia de Max la același preț. De asemenea, vor putea accesa în continuare planul curent pentru cel puțin șase luni de la lansarea noii platforme de streaming. Profilurile de utilizator, setările, istoricul, Continue Watching și My List vor migra pe Max, astfel încât fiecare va putea urmări producțiile preferate în continuare.

Max va aduce în același loc programele de neratat de la HBO Max și conținutul captivant de divertisment din viața reală de pe discovery+, pentru a crea o experiență de vizionare completă pentru toate vârstele.

Ce e nou în aplicația Max din SUA

– Premium Video Playback: o nouă experiență de redare video le va oferi utilizatorilor videoclipuri fluide și cinematografice, oriunde și oricum preferă să vizioneze. Indiferent dacă își urmăresc favoritele, vizionează offline din mers sau se se uită seara la cel mai nou episod din producția preferată.

– Personalizare: Max va extinde personalizarea dincolo de pagina principală, oferind o experiență diferențiată și de înaltă performanță pentru fiecare utilizator din întreaga platformă. Prin creșterea semnificativă a investiției în învățarea automată, menținând în același timp o voce editorială, Max va oferi o abordare unică, atât umană, cât și automată, care va ajuta la evidențierea celui mai bun conținut pentru utilizatori.

– Kids Experience: La lansare, Max va introduce un profil implicit de copii pentru abonații noi, împreună cu controlul parental însoțitor. Părinții pot alege să personalizeze setările și să selecteze limitarea conținutului pentru profilul copiilor în funcție de evaluări: copii mici (tv-y), copii mari (tv-y7, tvy7-fv), copii mari plus (tv-g, g), preadolescenți (tv-pg/pg) sau adolescenți (tv-14, pg-13). Părinții vor avea, de asemenea, capacitatea de a seta coduri PIN individuale de profil pentru a bloca accesul la profilurile lor de adulți, precum și un cod de părinte pentru a-și bloca copiii în experiența Max kids.

– Navigare simplificată: Max lucrează mai mult, astfel încât spectatorii să nu fie nevoiți. Categoriile optimizate, paginile îmbunătățite cu detaliile conținutului, comenzile rapide, hub-urile dedicate brandurilor și caruselurile tematice de conținut fac explorarea aplicației și descoperirea de noi interese mai ușoară. Designul actualizat, împreună cu un motor de personalizare mai bun, îi va ajuta pe consumatori să găsească și să descopere rapid ce e mai bun din ceea ce caută.

– 4K UHD: planul tarifar Ultimate Ad-Free va avea un catalog extins de conținut disponibil în 4K UHD, inclusiv programe cheie, cum ar fi Game of ThronesThe Last of UsHarry PotterLord of the RingsThe Dark Knight Trilogy și multe altele. Toate filmele Warner Bros. lansate în acest an și în viitor vor fi, de asemenea, disponibile în 4K UHD atunci când vor ajunge pe Max după cinema.

foto: Jeff Kravitz/Warner Bros. Discovery

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te