Homepage  / Știri

Helen Mirren a distrus un telefon public într-un acces de furie

Helen Mirren a distrus un telefon public într-un acces de furie

de Redactia Tvmania

Veterana actriţă susţine că nu este atât de „docilă” pe cât pare la prima vedere şi îşi pierde foarte uşor calmul, ajungând să distrugă lucrurile din jur când este supărată, relatează malextra.com.

„Îmi pierd calmul uneori. Văd roşu în faţa ochilor şi am impresia că îmi explodează capul. De multe ori încep să plâng şi să arunc cu obiecte”, a spus actriţa britanică.

Helen Mirren (64 de ani) a recunoscut că, la un moment dat, a distrus un telefon public, pe care l-a smuls din perete în timpul unui acces de furie.

Actriţa, care s-a căsătorit cu regizorul Taylor Hackford în 1997, a mai spus că diferiţii iubiţi pe care i-a avut în timpul vieţii au ajutat-o să-şi modeleze personalitatea. „Am avut un iubit care punea mare preţ pe muzică. Datorită lui mi-am schimbat complet preferinţele muzicale. Un alt iubit avea o pasiune pentru box, sport care a ajuns să mă fascineze”, a mai explicat aceasta.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton