Homepage  / Vedete străine

Helen Mirren prezintă un game show Harry Potter. Ce vedete participă și ce valoare au premiile

Helen Mirren prezintă un game show Harry Potter. Ce vedete participă și ce valoare au premiile

de Cătălina Matei,

Pentru a marca cei 20 de ani de la lansarea primului film din celebra serie „Harry Potter”, fanii din întreaga lume vor avea ocazia să urmărească un game show de proporții. Cea care prezintă  „Harry Potter: Turneul Caselor de la Hogwarts” este actrița Helen Mirren.

Deși nu a avut niciun rol în filmele „Harry Potter”, Helen Mirren a fost aleasă de producătorii acestui game show în postura de gazdă. „Harry Potter: Turneul Caselor de la Hogwarts” este împărțit în 4 ediții, care vor fi difuzate în fiecare duminică, din 28 noiembrie, pe TBS și pe Cartoon Network. Întregul show va ajunge în cele din urmă la HBO Max la începutul anului viitor, anunță Polygon.

Ce se va întâmplă în „Harry Potter: Turneul Caselor de la Hogwarts”? Patru echipe care reprezintă fiecare Casă de la Hogwarts – Cercetașii, Ochi-de-Șoim, Viperinii și Astropufii – se vor întrece în diferite jocuri, într-un decor inspirat, bineînțeles, din Castelul Hogwarts, realizat cu detalii impresionante.  În prima ediție va avea loc confruntarea dintre Cercetași și Astropufi, iar apoi, în următoarea săptămână, va fi rîndul celor de la Ochi-de-Șoim și Viperini să intre în concurs.

Echipele vor avea parte și de susținători, printre ei numărându-se chiar actori îndrăgiți din seria „Harry Potter”, precum Tom Felton, cel care l-a interpretat pe vicleanul Draco Malfoy, Shirley Henderson, care a interpretat-o ​​pe Myrtle Plângăcioasa, și Luke Youngblood, care l-a jucat pe carismaticul Lee Jordan.

De asemenea vor fi prezente și câteva nume celebre din afara „Lumii Vrăjitorilor”, inclusiv comediantul SNL Pete Davidson și prezentatorul TV american Jay Leno.

Premiile de la „Harry Potter: Turneul Caselor de la Hogwarts”

Cele patru echipe, reprezentând cele patru Case ale Școlii Hogwarts, se vor întrece pentru a câștiga premii pe care orice fan Harry Potter și le dorește. Și anume: vouchere în valoare de 1.000 de dolari la magazinul Harry Potter din New York, bilete la piesa de teatru „Harry Potter și Copilul Blestemat”, o vizită la „Harry Potter: Expoziția” (o excursie de trei zile în Lumea magică a lui Harry Potter de la Studiourile Universal din Orlando) și o vizionare în avanpremieră a filmului „Fantastic Beasts: The Secret of Dumbledore” din aprilie, anul viitor.  În plus, cei de acasă pot participa și ei la o competiție asemănătaore pe pe site-ul oficial Wizarding World, cu trei provocări trivia care se vor desfășura în fiecare vineri, între 26 noiembrie și 10 decembrie.

20 de ani de la primul film „Harry Potter”

Seria de filme „Harry Potter” cuprinde filme bazate pe cele șapte romane „Harry Potter” scrise de autoarea britanică Joanne Rowling (J. K. Rowling), care îi au ca protagoniști pe Daniel Radcliffe (Harry Potter), Rupert Grint (Ron Weasley) și Emma Watson (Hermione Granger). Primul film inspirat de cărțile lui J. K. Rowling, „Harry Potter și Piatra Filozofală” a fost lansat în 2001, iar de atunci Harry a devenit cel mai popular magician din întreaga lume.

De atunci și până acum, franciza şi-a creat un ecosistem cu propria sa cronologie internă şi personaje distincte. Un adevărat imperiu, precum „Războiului Stelelor”, „Urzeala Tronurilor” sau „Stăpânul Inelelor”, generând venituri de sute de milioane de dolari.

Seria cuprinde 8 filme

„Harry Potter și Piatra Filozofală”, „Harry Potter și Camera Secretelor”, „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban”, „Harry Potter și Pocalul de Foc”, „Harry Potter și Ordinul Phoenix          ”, „Harry Potter și Prințul Semipur”, „Harry Potter și Talismanele Morții. Partea I” și „Harry Potter și Talismanele Morții. Partea II”.

Potrivit statisticilor, bugetul de producție pentru primul lungmetraj din franciză, „Harry Potter și Piatra Filozofală” a fost de 125 de milioane de dolari, jumătate din costurile producției „Harry Potter și Prințul Semipur”. Primul film a avut rezultate mai bune la nivel global, dar ambele filme au avut încasări cu mult peste 900 de milioane de dolari fiecare la nivel mondial. Cel mai profitabil este „Harry Potter și Talismanele Morții. Partea II”, care a generat venituri de peste 1,34 miliarde de dolari la nivel mondial.

J.K. Rowling, de la o mamă fără venituri la cea mai bogată scriitoare din lume

J.K. Rowling, autoarea care a dat viață minunatei povești, a fost desemnată cea mai bună scriitoare britanică în viață, în 2006. Însă până să cunoască celebritatea și să ajungă la o avere de peste 1 miliard de dolari, Joanne Rowling a avut un drum lung de parcurs: a trăit ani întregi cu ajutor din partea statului, fiind o mamă singură care nu-și putea întreține copiii.  S-a gândit de mai multe ori să se sinucidă. A folosit problemele ei pentru a scrie poveștile personajelor.

De asemenea, a fost refuzată de o mulțime de edituri înainte de a publica primul volum „Harry Potter”. De 12 edituri, mai precis. Dar până la urmă, un agent i-a acceptat cartea. A semnat un contract cu o editură obscură și cartea a fost publicată în 1997. A primit un avans de 2.500 de lire, o sumă modestă pentru Marea Britanie.

Cartea însă a fost un succes uriaș. Până în 1999 se vânduseră peste 300 de mii de exemplare doar în Marea Britanie.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton