Homepage  / Știri

Helena Bonham Carter nu crede în bisturiu

Helena Bonham Carter nu crede în bisturiu

de Redactia Tvmania

Actriţa engleză (44 de ani) şi-a jurat să nu apeleze niciodată la chirurgia estetică, pentru că crede că i-ar limita munca în actorie, potrivit FemaleFirst.co.uk.

Vedeta din “King’s Speech”, care e celebră pentru stilul ei excentric, crede că atât bisturiul, cât şi injecţiile cu Botox i-ar limita capacitatea de a transmite diferite emoţii: “Încă pot să-mi mişc toţi muşchii feţei. Nu sunt mulţi care încă pot să facă asta. Vârsta e subestimată. Cred că, acum, regizorii şi studiourile vor actriţe care arată natural, care nu s-au operat”.

“Ştiu unele actriţe care s-au operat pe ici, pe colo, iar munca e atât de bine făcută că nu-ţi dai seama”, a continuat ea. “Acum, însă, camerele de înaltă definiţie pot să facă asta, aşa că mai bine-ţi laşi faţa în pace. Uitaţi-vă la Judi Dench. E superbă!”.

Helena a mai spus că nu e deranjată de faptul că arată mai în vârstă şi se bucură să îmbătrânească graţios.

“Ai două opţiuni. Poţi să te operezi şi să arăţi mai ciudat, sau să nu te operezi şi să arăţi mai în vârstă. Cred că singura metodă prin care să-mi pot găsi de lucru în continuare ar fi să nu mă operez”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton