V-o spun sincer: detest mancarurile pentru vegetarieni. Nu am imbracat niciodata haine din piele ecologica, iar berea fara alcool imi pare la fel de buna ca si apa de la robinet. Insa nu pot sta indiferent fata de spiritul ecologic care i-a lovit pe producatorii consacrati de automobile. Pana mai ieri erau inversunati de suprematia vitezei si lungimea darelor de cauciuc desenate pe asfalt. Mai nou au imbracat halate albe si s-au incuiat ermetic in halele de productie a propulsoarelor electrice, doar-doar vor aduce pe piata modele cu performante similare celor care functioneaza pe baza de combustibili conventionali. Toyota a facut de multa vreme un pas in fata, cu modelul Prius. La fel de sincer va spun ca, desi n-am vazut unul in realitate, a prins de minune printre actorii americani. De la Alicia Silverstone, Leonardo DiCaprio si Robin Williams, pana la Jack Nicholson si Brad Pitt, aproape toata suflarea hollywoodiana si-a ticsit garajele cu astfel de modele. Ba John Travolta a numit Prius „The Cadillac of Hybrids” (n.r.: Cadillac-ul masinilor hibrid), in continuarea peliculei Get Shorty, care va aparea pe marile ecrane incepand cu luna martie. Insa ce modele vor ajunge Ferrari-ul modelelor ecologice, ori chiar Jeep-ul vehiculelor hibrid? Greu de spus, avand in vedere faptul ca, deocamdata, doar Toyota si Honda s-au impus pe aceasta piata.

Urmărește-ne pe Google News