Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Răsturnare de situație în cazul lui Hilal Altinbilek. Cum a fost surprinsă actrița din „Mă numesc Züleyha”

de Roxana Mirea,

Încurcate mai sunt căile dragostei! Hilal Altinbilek, actrița care o interpretează pe protagonista serialului „Mă numesc Züleyha”, difuzat și la noi de Kanal D, a fost surprinsă în ipostaze tandre alături de Metin Hara, iubitul de care s-a zvonit că s-a despărțit. Cei doi se bucură de clipe de relaxare în vacață. Iată cum au fost surprinși pe plajă.

Hilal Altinbilek din „Mă numesc Züleyha” s-a împăcat cu iubitul

În ultima perioadă, au circulat mai multe zvonuri că Hilal Altinbilek, actrița din „Mă numesc Züleyha” (în original: „Bir Zamanlar Çukurova”), s-ar fi despărțit de iubitul ei, Metin Hara, după un an și jumătate de relație. Ba chiar, presa turcă scria că prietenii au fost șocați de vestea despărțirii, căci se așteptau ca îndrăgostiții să ajungă la altar, nu să se despartă. În plus, Hilal Altinbilek și Metin Hara nu se mai urmăreau nici pe rețelele sociale, lucru care s-a schimbat între timp. Acum, actrița din „Mă numesc Züleyha” îl are pe Metin în lista cu persoane pe care le urmărește pe Instagram.

Este posibil ca cei doi să fi întâmpinat greutăți în relație, însă, orice dispute ar fi avut, acum pare că și-au rezolvat problemele. În ciuda zvonurilor legate de despărțire, Hilal și Metin au fost surprinși împreună pe plajă.

Actrița are parte de o pauză bine meritată după ce filmările pentru „Mă numesc Züleyha” s-au încheiat definitiv, iar ultimul episod din sezonul 4 a fost difuzat recent în Turcia.

Cine este Metin Hara, iubitul lui Hilal Altinbilek

Metin (39 de ani) este un cunoscut scriitor de cărți de dezvoltare personală, speaker motivațional și terapeut energetic. Dar și mai faimos pentru faptul că s-a iubit între 2017-2019 cu modelul de origine braziliană Adriana Lima. Hilal nu este prima actriță turcoaică care îi cade în mreje lui Metin. În 2016, el a mai avut o relație și cu Beste Kökdemir (Meleksima din „Kösem”).

La rândul ei și Hilal (30 de ani) s-a iubit cu un coleg de breaslă în urmă cu mai mulți ani, cu actorul Mert Yazıcıoğlu (Trandafirul negru, Love 101), iar la filmările “Mă numesc Züleyha” ar fi făcut nu una, ci două cuceriri. Presa turcă a scris în 2019-2020 că s-a iubit atât cu Uğur Güneş (Yilmaz în serial), cât și cu Kerem Alışık (Fekeli).

Noul program de difuzare al serialului „Mă numesc Züleyha”

Ei bine, chiar dacă serialul „Mă numesc Züleyha” a luat sfârșit în Turcia, acesta continuă să fie difuzat la noi, la Kanal D.

În prezent, după finalul de la „Fiica ambasadorului”, Kanal D a început difuzarea serialului „Mă numesc Züleyha” de luni până vineri, de la 20.00.

Începând de luni, 4 iulie, Kanal D difuzează un nou serial turcesc. Mai precis, trei zile pe săptămână, în loc de „Mă numesc Zuleyha”, telespectatorii postului vor putea urmări o nouă poveste de familie, „Aripi frânte”. Acest serial va fi difuzat de luni până miercuri, de la ora 20:00, la Kanal D.

Prin urmare, odată cu difuzarea producției “Aripi frânte”, “Mă numesc Zuleyha” va putea fi urmărit în fiecare joi și vineri, de la ora 20:00.

Nu este prima modificare care vizează locul în grila Kanal D al serialului „Mă numesc Zuleyha”. Ultima dată, producția a fost mutată în grilă din cauza serialului „Fiica ambasadorului”.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te