Când nu prezintă emisiunea „Dănutz S.R.L.” de pe TVR 1, Dan Bittman lansează clipuri şi merge în concerte alături de colegii lui de la trupa Holograf. De curând, ei şi-au lansat un videoclip la cel mai recent single, „Fericire în dar”.
Clipul este o producţie ce a presupus filmări pe parcursul celor două concerte de anul acesta de Dragobete de la Sala Palatului şi un montaj ce a durat două săptămâni. Pe lângă imaginile din concertele propriu-zise, videoclipul surprinde momente din culise şi de la repetiţii.
„Fericire în dar” va fi inclusă pe viitorul album la care cei de la Holograf s-au apucat deja de lucru. Anul trecut, trupa Holograf şi-a lansat cel de-al 14-lea album de studio din cei aproape 30 de ani de existenţă, intitulat „Primăvara începe cu tine”.