Homepage  / Articole

Holograf urcă pe scenă alături de LaLa Band

Holograf urcă pe scenă alături de LaLa Band

de Redactia Tvmania

Organizatorii concertului "LaLa Summer Love" au anunţat că evenimentul va avea loc, pe lângă data de 2 iunie, şi a doua zi, pe 3 iunie, datorită faptului că cererea de bilete a fost foarte mare. Astfel, la cel de-al doilea concert "LaLa", pe scena Arenelor Romane, alături de tinerii din LaLa Band se vor afla şi legendarii membri Holograf.

Holograf îşi va face apariţia aproape de finalul concertului de pe 3 iunie. Ei vor cânta celebra piesă „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, pe care au interpretat-o alături de Vlad Gherman într-unul episod din „Pariu cu viaţa”, dar nu va lipsi nici cel mai nou single Holograf, „Cât mai departe”.

Trupa Holograf a apărut într-unul dintre episoadele serialului “Pariu cu viaţa”, iar patru dintre cuplurile celebre din acelaşi serial, apar în videoclipul “Cât de departe”, semnat Holograf.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton