Din 2008, actorul Horaţiu Mălăele poate spune, cu mândrie, că este şi regizor. „Nunta mută”, filmul lui de debut, a fost inspirat de o poveste despre o nuntă din Moldova oprită de moartea lui Stalin, pe care o auzise în studenţie de la profesorul lui, Octavian Cotescu.
În „Nunta mută”, regizorul şi scenaristul Horaţiu Mălăele creează o poveste frumoasă de tot, care are loc într-un sat românesc, în primăvara lui 1953. Doi tineri, Mara (Meda Victor) şi Iancu (Alexandru Potocean) programează nunta într-o zi de joi şi tot satul se grăbeşte să umple mesele de bucate. Dar fix în acea zi moare Stalin, iar ordinul de la centru interzice orice petrecere, nunta transformându-se, astfel, într-una mută şi având consecinţe dezastruoase pentru toţi cei implicaţi. Am stat de vorbă cu regizorul despre pelicula pe care Pro Cinema a programat-o, în premieră la TV, marţi, 19 aprilie, de la ora 20.00.
„TVmania”: „Nunta mută” este filmul dumneavoastră de debut ca regizor şi co-scenarist pe marele ecran. Ce v-a determinat să spuneti această poveste?
Horaţiu Mălăele: A fost un proiect obsedant, pe care am încercat să-l impun mai multor regizori şi case de producţie, fără succes. M-am izbit, în cele din urmă, de un producător drăcos, Vlad Păunescu, şi de un dramaturg harnic, Adrian Lustig, alături de care am legat scenariul. Aşa a început Golgota acestui film. Mi-am propus un film care să vorbească lumii, cu duioşie, despre dragoste, într-un spaţiu născător de veşnicie. Mi-am propus un film care să vorbească lumii despre dictatură şi consecinţele ei in plan comunitar şi, respectiv, familial, un film despre viaţă, moarte şi adevăr, vândut în peste 30 de ţări, dar condamnat de fundamentaliştii băştinaşi.
Care a fost cel mai greu aspect al filmului?
Am mai spus-o şi o susţin: a face un film aşa cum vrei tu, aici sau aiurea, este ca şi cum ai vrea să ai un copil cu o femeie gonflabilă. În cinematografie, interesul financiar este un duşman nemuritor ce poate distruge principiile estetice ale unui eventual proiect.
În ultimii ani au tot aparut filme care se petrec în comunism, care sunt întunecate şi apreciate doar de critici, nu şi de publicul roman. „Nunta mută” e altceva. Credeţi că scenariştii români nu stiu cum să râdă de trecut?
Cred că formulele de impumut au hibridizat nefast producţiile ultimilor ani. La români, hazul este o constantă istorică. Delimitat de băşcalie şi vulgaritate, umorul românesc ar putea fi amprenta craţiilor de orice fel.
Vom mai vedea şi alt film regizat şi scris de Horaţiu Mălăele?
„Funeralii fericite”, cum se va numi probabil filmul, va intra în producţie în a doua jumătate a acestui an. Este după o idee mai veche de-a mea, iar Adrian Lustig a compus scenariul.