Moș Peleuș este numele personajului care va fi interpretat de marele Horațiu Mălăele, și pentru care actorul va avea nevoie de haine corespunzătoare, dar și de dinți falși.
„Mă bucur că am ocazia să joc într-o comedie la care râzi cu lacrimi încă de la filmare. Chiar dacă joc un rol mic, mă amuză teribil să mă transform în rolul lui Moș Peleuș pentru că mă distrez grozav alături de colegii mei de platou”, a mărturisit Horațiu Mălăele.
Pavel Bartoș va fi un artist deloc original
Personajul jucat de Pavel Bartoș este un artist de mâna a doua, care vrea ca unul dintre videoclipurile sale să fie filmate în Fierbinți. Fuoco va fi o prezență „demnă de tot râsul”, a spus actorul care îl interprează.
„Este tipologia omului care vrea să intre cu orice preț în showbiz-ul românesc, care crede că este cel mai tare din parcare, care pretinde că este original, dar copiază la maximum. Este tipologia vedetei care apare peste noapte și dispare la fel”, a spus Pavel Bartoș.
Împărțit între show-urile „Vocea României” și „Românii au talent”, Pavel Bartoș recunoaște că a fost cucerit din prima clipă de scenariul serialului „Las Fierbinți”, iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care a acceptat invitația de a se alătura distribuției.
„M-a cucerit scenariul. Când am citit rolul am văzut cât este de bine scris (Mimi Brănescu poartă această „vină”). Faptul că este regizat de Dragoș Buliga a fost un atu în plus, pentru că este un regizor cu care îmi doresc să lucrez în general, așa că am profitat de șansă”, a spus Bartoș.
Simpaticul actor a mai spus că cei care „interpretează personajele principale (Bobonete, Gigi Ifrim) m-au determinat să-mi doresc cu ardoare să joc în acest serial”.
[imagebrowser id=557]