Cântăreţul va susţine un concert de zile mari pe 25 martie la Sala Palatului din Bucureşti, intitulat „Fac ce-mi spune inima!”. Biletele au preţuri cuprinse între 50 şi 200 de lei.
Cântăreţul va susţine un concert de zile mari pe 25 martie la Sala Palatului din Bucureşti, intitulat „Fac ce-mi spune inima!”. Biletele au preţuri cuprinse între 50 şi 200 de lei.
„Genul de concert, pe care-l voi performa alături de orchestra mea este unul interactiv. Cred sincer că publicul este jumătatea muzicală a unui artist, în fiecare spectacol. Sunt unii care mă vor descoperi chiar atunci, pe 25 martie. Alţii îşi vor întâri părerea că sunt un pic mai nebunatic decât prevede legea. În orice caz, fiecare va pleca de la show cu o amintire. Schimbul pe care-l propun este ca noi să le dăm bucurie, iar ei, aplauze. Mi se pare un troc cinstit, nu?”, a declarat Horia.
„Spectacolul va fi compus din: 15% dans, 35% cântec, 30% priviri, 20% atingeri şi încă 50% dragoste. V-aţi dat seama că nu e un show normal, pentru că părţile totalizează 150%. Aşa lucrăm noi, ne dăruim total. Combinăm pasiunea şi talentul cu tehnica ireproşabilă a luminilor şi sunetului şi obţinem un spectacol de neuitat”, a mai spus fosta vedetă TV.