Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Horia Brenciu, omul cu mai multe feţe (artistice)

de Redactia Tvmania

Horia Brenciu înfruntă „mizilicul” celor 6 ore de repetiţii, de două ori pe săptâmână, alături de orchestra sa, care numără 11 oameni.

Horia Brenciu a devenit celebru la noi o dată cu Robingo şi celelalte „năzbâtii” (cum le numeşte el) pe care le-a prezentat în cariera sa TV. Acum, însă, muzicianul Brenciu i-a luat faţa omului de televiziune.

Ca la fiecare final de sezon, zvonurile că Brenciu revine pe micile ecrane s-au înteţit. A fost dat ca gazdă a viitorului show „Got Talent”, de la Pro TV, iar recent, a mai fost asociat cu o emisiune la TVR. Horia neagă orice legătură, spunând doar că ar putea reveni „din clipă-n clipă”.

Până una alta, noul său disc, „37”, se găseşte, din 25 iunie, în toată ţara, iar el îmbracă atât haina de muzician, cât şi pe cea de prezentator TV, într-o discuţie despre cariera sa.

Despre TVR şi o potenţială revenire la acest post

“E doar un zvon. Ultima emisiune prezentată de mine a fost în urmă cu 6 ani… De atunci, au fost multe propuneri de reîntoarcere pe „sticlă”… Tot ceea ce pot să spun este că muzica are, în această perioadă, mult mai multe bile albe decât televiziunea!”

Cântăreţul Horia Brenciu şi omul de televiziune Horia Brenciu, sau Dr. Jekyll şi Mr. Hyde

“Sunt de nedespărţit! Câteodată, muzicianul îi spune omului de televiziune să se concentreze şi mai mult pe scenă. Pe de altă parte, şi cel de pe „ecran” îi atrage atenţia cântăreţului că trebuie să se exprime „vizibil”, la camera de luat vederi. Jekyll şi Hyde, ce să zic… Una peste alta, munca pe care o fac acum beneficiază din plin de experienţa anilor de televiziune, de cei ai facultăţii şi de cei ai bell-canto-ului! Adică de viaţă, în general. CD-ul multimedia „37” e un exemplu concludent, în acest sens. Are muzică, film şi multe gânduri…”

Albumul „37” şi intrarea la… „grădiniţă”

“Cele mai frumoase reacţii sunt cele din partea celor care ma descoperă cântând… După imaginea de prezentator, instaurată de anticul Robingo şi de alte năzbâtii din televiziuni, muzica apare ca o revelaţie! Cu albumul „35” (primul său disc, n.r.) am început o altă viaţă artistică, iar cu „37” am intrat la grădiniţă! Vă daţi seama cât mai am până la intrarea la facultate?! “

Horia Brenciu, într-un club din oraşul dumneavoastră

“Europa FM şi Music Channel sunt partenerii mei pentru promovarea single-ului şi a discului, iar la nivel de spectacole, vin în fiecare zi tot felul de invitaţii pentru concerte! Dincolo de asta, voi colabora şi cu „Studio No. 7”, o platformă naţională de spectacole live, cu show-uri în cluburile din toată ţara! Toate sunt anunţate pe blogul meu, www.horiabrenciu.ro, unde puteţi vedea şi celebrul, deja, videoclip, filmat cu motion capture (tehnică 3D folosită şi la blockbuster-ul „Avatar”, n.r.) şi cu o serie întreagă de efecte: „Ultimul dans”, regizat de Olga Avramov.”

Despre cum l-a impresionat pe Toni Grecu de la „Divertis”

Urmăream „Serviciul Român de Comedie”. Şi m-am gândit că şi publicul meu aşijderea. Iar eu am un public căruia îi plac muzica şi umorul! Toni e un profesionist. De obicei, el nu acceptă orice invitat în cadrul show-ului şi, cu atât mai mult, o lansare de clip. Excepţia pe care a făcut-o cred că are, totuşi, o motivaţie solidă. E fan „Ultimul dans” şi i-a plăcut şi clipul… şi-l înţeleg.”

Horia Brenciu se uită la Cupa Mondială?!

“Vremurile pe care le trăim nu favorizează neapărat prezenţa artiştilor pe ecrane. Deh, economia, politica şi fotbalul sunt „prioritare”. Asta nu înseamnă ca nu arunc un ochi la TV… Recent, Larry King a celebrat 25 de ani de CNN, iar la emisiune, în locul lui, ca prezentator, intrebările i le adresa Donald Trump. Lecţie de televiziune! Cam astea sunt preferinţele mele, emisiunile de la care mă mai inspir…”

Scena sau platoul TV? Horia alege…

“O scenă, alături de prieteni… Şi totuşi, dacă stau bine să mă gândesc, cred că n-ar strica şi-o cameră să ne filmeze. Pot ieşi lucruri admirabile… “

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te