Homepage  / Articole

Horia Brenciu: „România e o fabrică de talente”

Horia Brenciu: „România e o fabrică de talente”

de Redactia Tvmania

Horia Brenciu a avut timp să-i analizeze îndeaproape pe ceilalţi antrenori de la „Vocea României”, iar la duete i-a desemnat câştigători pe concurenţii care „au arătat mai mult decât o simplă interpretare”.

„Vocea României” pare că a atras cei mai buni cântăreţi necunoscuţi din ţară. Crezi că mai există talente nedescoperite şi pentru alte sezoane?

România e o fabrică de talente pe bandă rulantă. Din nefericire, sunt foarte puţine trasee viabile prin care acestea ar putea să ajungă în faţa publicului, în toată splendoarea lor, aşa cum ar merita de altfel! Pe de altă parte, atunci când un produs are parte de succes, valorificarea lui trebuie făcută cu drag de meserie, nu minat de alte interese pecuniare… Practic, în tot ceea ce întreprinzi, fie că impresariezi, manageriezi sau interpretezi muzică, trebuie să adaugi o fărâmă de suflet! În ceea ce priveşte viitorul emisiunii „Vocea României” şi pe ipoteticii concurenţi din sezoanele următoare, l-aş putea cita pe Eminescu: „La trecutu-ţi mare, mare viitor”! 🙂

Ai avut ocazia să-i observi pe ceilalţi antrenori. Care crezi că sunt atuurile lor?

Loredana, Marius Moga şi Smiley sunt muschetarii fără de care povestea n-ar fi fost scrisă… Dincolo de calităţile lor muzicale, pe care le stiţi şi voi, am observat că Moga e plin de trucuri, pornind de la zulufii lui şi până la zâmbetul din colţul gurii care-i dă un aer total misterios… Smiley e preocupat de… tot felul de obiecte din garajul lui, iar Loredana e mereu pusă la şase ace… Niciunul dintre ei nu încetează să mă uimească!

De ce ai ţinut cont când ai ales duetele pentru „Confruntări”?

Coordonate muzicale vocale complexe, piese pe măsură… Ăsta a fost primul meu gând. Am încercat la fiecare duet să nu dezavantajez pe nimeni, dar în acelaşi timp să dau fiecăruia strălucirea timbrului lui. Sper c-am reuşit lucrul ăsta… Am avut parte de surprize plăcute şi mai puţin… Unii au dansat imediat pe cântecele de la duet, alţii s-au ferit să facă vreo mişcare. Am certat şi am pupat de fericire! Nu mai vorbesc de plâns… Aceşti 12 copii mi-au dat de toate! 🙂 Concurenţii care au mers mai departe au arătat mai mult decât o simplă interpretare. În zilele noastre, scena înseamnă mult mai mult decât o voce!

Cânţi cu o orchestră formată din peste 10 persoane. Ce înseamnă asta din punct de vedere al logisticii, costurilor etc?

Cânt cu o orchestră care variază între 12 şi 18 persoane. Staff-ul companiei mele are vreo 10-15 persoane, astfel încât dacă ne strângem cu toţii laolaltă putem începe o nouă revoluţie. Am învăţat de-a lungul anilor că trebuie să-ţi iubeşti echipa. Ne respectăm reciproc şi ne bucurăm de fiecare lucru care ni se întâmplă pe orice plan al vieţii noastre! Orchestra mea este familia mea muzicală. Cu ei străbat mii de kilometri şi toţi o facem cu indefinită plăcere. Ne-aţi văzut vreodată? 🙂

La televizor debordezi de energie. Te comporţi la fel şi în viaţa de zi cu zi?

Mă comport ca fiecare dintre cititorii acestui interviu… Plâng, râd, dansez, cânt, mănânc, dorm, mă trezesc prea devreme câteodată şi nu ştiu niciodată când pot beneficia de timpul meu liber…

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton