Modifica setarile cookie
Homepage  / Nu rata!

Horia Vîrlan şi-a relansat cartea de bucate

de Redactia Tvmania

Bucătarul de la “Cireaşa de pe tort”, Horia Vîrlan, a adunat în cartea “Bucatele noastre: Carte cu preparate mai mult sau mai puţin româneşti” reţete de la părinţi, bunici sau prieteni, pe care le-a adaptat erei vitezei.

Din dorinţa de a le face gospodinelor viaţa mai uşoară în bucătărie, sâmbătă, 14 februarie, prezentatorul emisiunii “Cireaşa de pe tort”, de la Prima TV, şi-a relansat cartea de bucate în Capitală. Vândută până acum în peste 35.000 de exemplare, cartea “Bucatele noastre: Carte cu preparate mai mult sau mai puţin româneşti” a fost “revizuită”, aşa cum îi place maestrului să spună.

„Am încercat să vin în întâmpinarea problemelor care apar la reţete şi să explic ce înseamnă un pahar de lapte sau unul de făină, în grame. Astfel, le va fi mai uşor gospodinelor să gătească. Găsiţi în carte cam toate preparatele româneşti, de la salate, la ciorbiţe, supe, gustări de sărbătoare şi de zi cu zi, preparate pentru grătar, aşa cum se făceau la ţară în vechime, dulciuri, cozonaci, chiar şi colivă. Cartea are tot ce trebuie, atât pentru tinere gospodine cât şi pentru femei mai pricepute. Sunt şi reţete complicate, dar şi foarte uşoare. Ştiu că cei mai mulţi dintre noi au foarte puţin timp la dispoziţie, aşa că a fost adaptată timpurilor actuale”, a spus Horia Vîrlan.

Maestrul bucătar revine la Prima TV în cel de-al 14-lea sezon al emisiunii „Cireaşa de pe tort” pe 26 februarie.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te