Regizorul Spike Jonze şi scenaristul Charlie Kaufman, cei care au mai lucrat împreună la „în mintea lui John Malkovich”, se reunesc acum pentru „Hoţul de orhidee”, pelicula care i-a adus lui Chris Cooper un Oscar pentru rol secundar. De asemenea, Nicolas Cage şi Meryl Streep au fost şi ei nominalizaţi la premiile Academiei Americane. Scenaristul Charlie Kaufman (Nicolas Cage) este angajat să adapteze romanul „Hoţul de orhidee”, scris de Susan Orlean (Meryl Streep). Cartea prezintă povestea unui horticultor, John Laroche (Chris Cooper). Scenariul cărţii şi viaţa lui Charlie se aseamănă în unele privinţe, iar lumea reală se confundă cu lumea imaginară din „Hoţul de orhidee”. Charlie e bulversat şi de apariţia fratelui său geamăn, Donald (tot Cage), care îi mărturiseşte că vrea să devină şi el scenarist. Susan exercită o fascinaţie asupra lui Charlie, care încearcă să o cucerească.

Urmărește-ne pe Google News