Serialul „Hannibal” spune povestea de dinaintea „Tăcerii mieilor” (1991) şi a „Dragonului roşu” (2002), filmele bazate pe romanele lui Thomas Harris în care apar Hannibal Lecter (jucat de Anthony Hopkins), respectiv Will Graham (Edward Norton).
În noua producţie, care are 13 episoade, Dancy (soţul actriţei Claire Danes) se lasă stropit cu sânge şi se transpune în pielea criminalilor, pentru a spune povestea începutului relaţiei dintre Graham şi Lecter.
Actorul a povestit înr-un interviu despre pregătirea pentru violentul rol, dinamica de pe platouri şi pasiunea telespectatorilor pentru serialele sângeroase.
Ce crezi despre metoda lui Will de a vizualiza crimele?
Este o modalitate grozavă de a înţelege mai bine cine este el şi cu ce trăieşte zi de zi. Pe măsură de serialul progresează, începe să-i fie din ce în ce mai greu să facă ceea ce face. Tensiunea dintre el şi Jack (Crawford – n.r.) creşte, pentru că Hannibal îi bagă în cap ideea că Jack profită de el şi îl supune unor riscuri. Will trebuie să asiste la scenarii oribile şi costul devine din ce în ce mai mare.
Care a fost cea mai grea parte a rolului?
În primul rând, pe măsură ce serialul progresează, Will trece prin nişte schimbări extreme. Ajunge în locuri extreme, şi din cauza lui Hannibal, şi din cauza circumstanţelor din jur. Asta e greu, pentru că filmăm rapid, ca la orice serial. Aşa că încerc să fac salturi mari şi sper că instinctele mele nu dau greş. În plus, Will e un tip foarte izolat. Nu e cea mai accesibilă persoană. Nu e un tip plăcut, aşa că am încercat să găsesc modalităţi de a-l mai îndulci. Nu vrei ca privitorul să spună «Tipul ăsta e enervat rău. E extrem de depresiv». Aşa că încerc să găsesc un pic de culoare înăuntrul său. A fost o provocare, genul de provocare care îmi place.
Will se află pe o linie foarte fină, ar putea deveni ucigaş la un moment dat?
Da, cred că – fără a dezvălui prea multe despre direcţia serialului – ideea e că Hannibal şi Will ar putea fi cele două feţe ale aceleiaşi monede. Când mă cunoaşte, Hannibal devine interesat de ceva, vede pe cineva care i-ar putea fi prieten. Will se luptă cu unele părţi ale personalităţii lui şi e înspăimântat de ele. E îngrijorat de ce ar putea face, pentru că are atât de uşor acces în minţile unor oameni atât de întunecaţi. Hannibal vede asta şi îşi spune: „Grozav, e exact ca mine”.
Ai fost vreodată şocat sau surprins de scenariul serialului?
Nu cred că Hannibal ar putea comite omoruri, mânca oameni sau tăia oameni în bucăţi şi lumea ar fi şocată. Ştim de ce este capabil. Cred că publicul va fi surprins să vadă legătura pe care Hannibal o creează cu Will şi să-l vadă pe Hannibal în libertate. Cum ar veni, să-l vadă cu masca pusă. În „Tăcerea mieilor”, evident, nu trebuie să o mai poarte. Montrul a ieşit din cuşcă. Dar acum e cel mai sofisticat şi mai încântător om din serial. E cel mai distractiv tip. Cred că a vedea modul în care Bryan (Fuller – creatorul serialului, n.r.) se joacă cu relaţia dintre ei doi şi a-l vedea pe Hannibal improvizând pe măsură ce lucrurile se complică şi cadavrele se adună – aici e distracţia. Cred că asta va fi interesant pentru public, pentru că nu e neapărat acel Hannibal Lecter pe care l-am mai văzut.
Ai o scenă preferată din serial?
Sunt o mulţime de scene memorabile. Sunt multe scene ale crimei grandioase, pline de imaginaţie, dar cele pe care le aştept mereu cu nerăbdare sunt cele în care stau în biroul lui Hannibal, pe un scaun, vizavi de Mads. Nu e cel mai interesant răspuns, dar aici se află inima show-ului din punctul meu de vedere.
Cum te înţelegi cu Mads la filmări?
Amândoi parcurgem o distanţă uriaşă de-a lungul întregului sezon, aşa că ne consultăm întodeauna. Încercăm să ne calibrăm jocul actoricesc. Felul în care personajele interacţionează e atât de interesant pentru că se distrează unul în compania celuilalt. Cred că dincolo de toate crimele şi chestiile legate de detectivi, Will şi Hannibal se distrează împreună. Aşa că încerc să găsesc şi momentele light din poveste, pentru că altfel cred că serialul ar fi greu de suportat. Cred că Hannibal se uită la Will şi se gândeşte „Ah, îl recunosc pe tipul ăsta, cred că are nevoie de mine ca să se cunoscă cu adevărat”. Dar versiunea lui legată de adevăratul Will e destul de oribilă, nu? Aşa că se gândeşte să mă împingă din ce în ce mai departe, aşa încât să am curajul să sar de pe stâncă, cum ar veni. Din nefericire, asta înseamnă că trebuie să mă distrugă.
Cum te-ai pregătit pentru rol?
Am început cu „Dragonul Roşu”, în care Will este descris în detaliu de Thomas Harris. Am citit câteva cărţi scrise de cei cu care a stat de vorbă scriitorul, profileri şi oameni de la care şi-a adunat informaţiile. Am vorbit cu oameni specializaţi în puteri paranormale. Nu cred că Will e medium, dar abilităţile lui se învârt în acea zonă. M-a interesat ce se întâmplă exact cu cineva care face salturile acestea intuitive de care majoritatea dintre noi nu suntem capabili. Cum se simte persoana respectivă? Ce se întâmplă cu adevărat în acele momente?
De ce crezi că oamenii sunt atât de atraşi de serialele cu criminali?
Cred că am fost mereu interesaţi de ideea străinului ascuns în întuneric. Ideea unei persoane care acţionează fără pic de conştiinţă şi ideea că acea persoană poate fi sofisticată, poate avea un plan care nu se rezumă doar la violenţă fără rost şi poate fi mai deşteaptă decât noi.
Cum ai descrie lupta internă dusă de Will?
Întrebarea care atârnă deasupra capului său este cât de mult face parte din el violenţa pe care o poate accesa atât de uşor? Poate empatiza cu aceşti criminali dar, în acelaşi timp, încearcă să nu-şi dea cu părerea în legătură cu ei. Ştie clar diferenţa dintre bine şi rău, dar – în mod ciudat – poate să pună răul deoparte în timp ce le intră în minte. Şi întrebarea foarte înspăimântătoare e care parte din el e mai reală? Cred că asta e întrebarea la care caută răspuns primul sezon. Asta e şi partea slabă din Will, pe care Hannibal o vede imediat şi începe să o manipuleze. Nu vrea să-l distrugă pe Will, vrea pe cineva cu care poate lega o relaţie. Vrea un prieten.
