Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Hugh Grant a fost infectat cu coronavirus: „A început ca un sindrom foarte straniu”

de Redactia Tvmania

Actorul Hugh Grant,   pe care în prezent îl putem urmări la HBO în producția „The Undoing”, a dezvăluit marţi seară, în cadrul emisiunii prezentate de Stephen Colbert, că a fost infectat cu coronavirus la începutul acestui an.

Potrivit mărturisirilor sale, experiența a avut un impact emoțional mare asupra sa. Grant a precizat că el și soția sa s-au infectat cu noul virus la începutul acestui an, în luna februarie, iar în prezent amândoi au dezvoltat anticorpi. 

„Am avut boala. Eu şi soţia mea am avut iarna trecută. Undeva prin februarie. Nu cred că vom mai lua. Am făcut acum o lună un test pentru anticorpi. Încă îi am. Deci, ştiu că asta a fost. A început ca un sindrom foarte straniu, începeam să transpir teribil. Era ca un poncho de transpiraţie, chiar jenant. Îmi simţeam ochii de trei ori mai mari şi aveam senzaţia că un bărbat enorm stătea pe pieptul meu – Harvey Weinstein sau cineva. Apoi, mergeam pe stradă într-o zi, şi m-am gândit «Nu pot mirosi nimic». Şi începi să te panichezi pentru că pe atunci oamenii tocmai începeau să vorbească despre asta ca simptom”.

Grant a spus că a încercat să miroasă florile şi, pe măsură ce se îngrijora tot mai mult, a încercat şi cu lucruri mai puţin plăcute, precum un coş de gunoi, înainte de a-şi pulveriza parfumul soţiei direct în faţă. „Nu putem mirosi nimic”, a subliniat actorul în vârstă de 60 de ani.

El a mai spus că prima perioadă de izolare, de trei luni şi jumătate, a petrecut-o cu cele două fiice ale lui, în vârstă de 4 ani şi 2 ani.

„Totul a fost despre păpuşi Barbie. Ne-am jucat… Iniţial, am încercat să fiu drăguţ, apoi, după ce fetele adormeau, continuam să mă joc cu ele”, a glumit actorul.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te