Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Hugh Grant îl admiră pe Robert Pattinson

de Redactia Tvmania

Actorul britanic Hugh Grant (49 de ani) îl consideră „sexy” pe mult mai tânărul Robert Pattinson (24 de ani) şi mărturiseşte că, după ce a văzut primul film din seria „Amurg” poate să înţeleagă de ce femeile îl consideră pe acesta atrăgător. Spre deosebire de George Clooney – care a avut o atitudine copilărească şi plină de gelozie faţă de starul din „Amurg” – Grant nu-şi simte deloc ameninţat statutul de sex-simbol, afişând chiar şi o autoironie fină.

Grant  a declarat celor de la revista „Ok!” că nu şi-a dat seama cât de ridicol arată cu pălăria de cowboy din „Ce-o fi cu soţii Morgan?” până nu s-a văzut pe marele ecran. „Să ştiţi însă că întotdeauna le cer creatorilor de costume să mă facă să arăt cât mai atrăgător cu putinţă”, a glumit el.

Chiar dacă actorul nu se uită în fiecare zi în oglindă pentru a vedea cât de mult a mai îmbătrânit, producătorii de film sunt totuşi atenţi ca starul să nu piardă imaginea de seducător: de aceea, posterul acestui film a fost retuşat semnificativ, lui Hugh Grant îndepărtându-i se multe dintre riduri.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te