Mereu vânat de paparazzi, Grant a găsit o metodă prin care să le-o plătească celor care i-au disecat viaţa personală, înregistrând un fost jurnalist de la “News of the World” în timp ce detalia practicile tabloidul închis săptămâna trecută, după scandalul în urma căruia s-a aflat că angajaţii săi au înregistrat convorbirile a mii de persoane – şi vedete, dar şi oameni obişnuiţi.
Vedeta din “Pur şi simplu dragoste” a purtat un microfon la o întâlnire cu reporterul Paul McMullan, un fost angajat al “News of the World”, care i-a mărturisit lui Grant că fostul editor al publicaţiei, Rebekah Brooks, ştia despre înregistrarea telefoanelor şi o încuraja.
Grant a povestit, în publicaţia “New Statesman”, care a tipărit înregistrarea, că s-a întâlnit cu McMullan undeva în comitatul Kent, când i s-a stricat maşina, iar fostul jurnalist s-a oferit să-l transporte până în cel mai apropiat oraş.
Săptămâna trecută, actorul s-a întors la pub-ul lui McMullan din localitatea Dover, purtând un microfon. “Voiam să aud despre ascultarea telefoanelor şi toată afacerea jurnalismului de tabloid”, a explicat el. “Mi-am dat seama că îi puteam pune întrebările direct, pentru că şi el a atras atenţia asupra acestor practici. Apoi m-am gândit să îl înregistrez în secret, pentru că ar fi mai amuzant”.
Dezvăluirile obţinute cu ajutorul acestui tertip al lui Grant au contribuit la închiderea definitivă a tabloidului “News of the World”, duminica trecută, iar actorul a fost salutat în presa engleză pentru iniţiativa sa.
Mai jos puteţi urmări un clip în care Hugh Grant îşi explică demersul:
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=tSWHzGRksvo[/youtube]