Panoul format din litere uriaşe urma să fie înconjurat de viitoare construcţii, iar o donaţie de 900.000 de dolari din partea lui Hefner a împiedicat aceste planuri de urbanism.
Cele 56 de hectare de teren au fost salvate la iniţiativa Trustului pentru Pământ Public, care a adunat 6,7 milioane de dolari din surse private (adunate din toată America, zece ţări străine şi vedete ca Steven Spielberg şi Tom Hanks), 2,7 milioane din fonduri locale şi 3,1 milioane de la stat, pentru a proteja semnul pe care Hefner îl numeşte „Turnul Eiffel al Hollywoodului”.
„Visurile şi fanteziile mele din copilărie au venit din filme şi imaginile create la Hollywood au avut o influenţă majoră asupra vieţii mele”, a explicat Hefner.
Celebrul semn din Cetatea Filmului american (numit iniţial Hollywoodland) a fost ridicat în 1923, de către doi agenţi imobiliari care făceau reclamă loturilor pe care le vindeau în zonă.