Modifica setarile cookie
Homepage  / Muzică

Hugh Laurie, în concert la Bucureşti în luna iulie

de Redactia Tvmania

Actorul şi cântăreţul britanic, devenit celebru după ce a fost protagonistul serialului „Dr. House”, va veni anul acesta în România. Hugh Laurie va susţine un concert la Romexpo, pe 12 iulie.

Evenimentul a fost confirmat pe site-ul oficial al artistului britanic. Hugh Laurie se află în plin turneu de promovare a celui de-al doilea album din carieră, „Didn’t It Rain”, lansat în 2013. Nu se cunosc încă preţurile biletelor pentru concertul de la Bucureşti.

Hugh Laurie este actor, comediant, scriitor, muzician şi regizor. Între 2004 şi 2012, el a fost genialul doctor care rezolva orice caz. Pentru rolul din „Dr. House”, cel al medicului Gregory House, actorul în vârstă de 54 de ani a fost premiat cu două Globuri de Aur, două premii SAG şi şase nominalizări la Emmy.

Albumul „Didn’t It Rain”, care include piese jazz şi blues, urmează materialului discografic lansat de Hugh Laurie în 2011, o colecţie de piese blues intitulată „Let Them Talk”.

În prezent, puteţi urmări serialul „Dr. House” pe TVR 1.

Ascultaţi aici albumul „Didn’t It Rain”:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te