Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Hulk Hogan a avut gânduri suicidale

de Redactia Tvmania

Luptătorul de wrestling se gândea să-şi ia viaţa în 2007, anunţă femalefirst.co.uk.

„Totul s-a întunecat, totul s-a întâmplat dintr-odată. Consumam foarte mult alcool. S-au adunat problemele. Mereu mă întrebam cum aş putea să-mi iau viaţa şi am ajuns la concluzia că ar fi cea mai uşoară cale să repar lucrurile.”

Hulk Hogan (60 de ani) a revenit pe calea cea bună cu ajutorul fanilor.

„Mi s-a întâmplat ceva în Miami de Revelion, când luam masa cu familia şi câţiva prieteni. Eram supărat că nu-mi plăcea mâncarea, iar şampania nu m-a ajutat.

Şi am ieşit afară, unde un copil a alergat la mine şi m-a îmbrăţişat. Mi-a spus că a crescut urmărindu-mă şi că sunt ca un tată pentru el. Mai era o altă persoană care a spus: <>.

Chiar atunci, după ce m-am întors în local, mi-am dat seama că nu mai rezist. Eram sătul să fiu bolnav şi obosit. Eram sătul de cei care urăsc, de negativitate, de abuzul verbal şi de toate lucrurile pe care le auzeam.”

În 2009, Hulk Hogan a divorţat de prima soţie, Linda, mama celor doi copii ai săi, căreia i-a cedat jumătate din avere.

Luptătorul de wrestling s-a recăsătorit cu  Jennifer McDaniel un an mai târziu.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te