Tot cu “ajutorul” sultanei Hurrem, Suleyman află că Mustafa se află în Capitală, acesta din urmă nesocotind, din nou, ordinul tatălui său atunci când a părăsit sangeacul, fără aprobarea sa. Mustafa, care se află în vizită la amiralul Hizir Hayreddin, şeful flotei, a venit însoţit şi de căpetenia ienicerilor, Ali, iar Suleyman are mari indoieli în ceea ce priveşte alianţa celor trei.
Hurrem promite să transforme suspiciunile în certitudini, iar până să-l convingă pe sultan că Mustafa se va revolta împotriva acestuia, mai este un pas.
Reamintindu-i fiului său că marele Vizir, Rustem Paşa, a fost pedepsit pentru conflictul cu ienicerii, sultanul îi ordonă lui Mustafa să ducă la îndeplinire sentinţa dată de el, în ceea ce-l priveşte pe Ali, căpetenia acestora.
În sangeacul tronului din Manisa, prinţul Selim al II-lea află că Nurbanu este însărcinată, iar prinţul Baiazid s-a hotărât să îl informeze pe tatăl lor de isprăvile lui Selim.