Homepage  / Muzică

I-KON lansează, astăzi, un single hipnotizant

I-KON lansează, astăzi, un single hipnotizant

de Redactia Tvmania

După piesa de debut, “The Boy Who Likes To…”,  I-KON revine pe piaţă muzicală cu un nou single, intitulat sugestiv “Hypnotic”, la care a colaborat cu tânărul DJ şi producător BASSTYPE.

 

“O să schimb registrul şi o să vin cu ceva inedit pentru România. Este vorba despre un dirty-house/glitch electro care îmi place la nebunie. E totul plin de energie, foarte up-tempo şi sper să le placă oamenilor”, a declarat I-KON.

 

Cât despre colaborarea cu BASSTYPE, el ne-a zis: “Mi-a plăcut foarte mult ce face încă de la prima audiţie. Am vrut neapărat să colaborăm. Ba chiar l-am terorizat cu câteva telefoane înainte să ne întâlnim la studio. Mă bucur de această colaborare, e o chimie bună între noi. Totul a mers foarte repede. Am ascultat piesa, a doua zi am scris versurile în timp ce călătoream cu metroul, iar seara ne-am văzut şi am tras vocile! Nouă ne dă o stare de bine şi sper că vă va da şi vouă”.

 

Single-ul e lansat astăzi, 1 octombrie, pentru că reprezintă o zi specială pentru tânărul I-KON (pe numele său adevărat Robert). “E ziua mamei mele şi vreau să fie un cadou surpriză pentru ea. E o petrecăreaţă şi ştiu că îi va plăcea la nebunie piesa! Sau cel puţin aşa sper! Haha!”, ne-a mărturisit el.

 

Ascultaţi aici piesa “Hypnotic”:

 

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=S5Fd8vr-_pY&[/youtube]

 

Foto: Ciprian Strugariu

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton