Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber / Nu rata!

Iarna vine mai devreme la Cluj Napoca! Interpretul temutului Night King din „Game of Thrones” vine la Transylvania Comic Con

de Redactia Tvmania

După ce a adus iarna la București la sfârșit de mai, interpretul lui The Night King, cel mai temut antagonist din seria „Game of Thrones”, vine și la Cluj Napoca în acest weekend (18-20 octombrie) la mult așteptatul eveniment Transylvania Comic Con ce va avea loc la Sala Polivalentă.

Actorul Vladimir Furdik l-a portretizat pe cel care anunța o domnie a înghețului veșnic începând cu sezonul al șaselea, ținând cu sufletul la gură milioane de fani din întreaga lume în privința deznodământului. Cel de-al treilea episod al ultimului sezon în care aflăm soarta finală a Regelui Nopții a fost cel mai întunecat din punct de vedere cinematografic, a avut parte de o bătălie de proporții epice și de răsturnări de situație care au generat dezbateri aprigi între fani.

Înainte de a deveni cunoscut la nivel global grație rolului din Game of Thrones, actorul de origine slovacă s-a remarcat datorită cascadoriilor realizate pentru filme cu încasări uriașe precum The Huntsman: Winter’s War (2016), Exodus: Gods and Kings (2014), Thor: The Dark World (2013), Skyfall (2012) și multe altele. Primul său contact cu lumea filmului a avut loc în 1990 în pelicula Cei trei muschetari, avându-i în rolurile principale pe Charlie Sheen și Kiefer Sutherland. Cariera sa cuprinde și roluri secundare în Prometheus sau Sherlock Holmes: A Game of Shadows.

Mai mult decât atât, Furdik a fost dublura lui Channing Tatum în The Eagle, a lui Nicholas Cage în The Season of the Witch sau a lui Tom Hiddleston în War Horse.

Vladimir Furdik îl înlocuiește pe Roger Ashton-Griffith (Mace Tyrell din Game of Thrones) care a fost nevoit să anuleze prezența la eveniment din cauza reprogramării unor filmări pentru care era angajat.

Lista completă a actorilor prezenți la Transylvania Comic Con îi mai cuprinde pe Alexander Ludwig (Bjorn, personaj principal în serialul fenomen Vikings), Manu Bennet (Deathstroke din Arrow, Crixus din Spartacus, Azog din The Hobbit), David Nykl (Radek Zelenka din Stargate Atlantis sau Anatoli Knyazev – KGBeast din Arrow), Rick Cosnett (Wes Maxfield din The Vampire Diaries și Eddie Thawne din The Flash) și Kevin McNally (Master Gibbs, mâna dreaptă a căpitanului Jack Sparrow din Pirates of the Caribbean).

Încă de la prima ediție, Transylvania Comic Con își propune să devină un reper al evenimentelor de acest gen în regiune, alături de East European Comic Con, cel mai amplu eveniment în acest moment din centrul și estul Europei.

În weekend-ul 18-20 octombrie, vizitatorii vor putea lua parte la un panel special dedicat celui de-al treilea sezon al serialului HBO, Umbre, la care vor participa actrițele Maria Obretin (Gina), Andreea Vasile (Nico) și Mădălina Craiu (Magda).

De asemenea, cele mai importante nume din industria de gaming (Omen by HP, Legion by Lenovo, Asus – Republic of Gamers, PC Garage și multi alții) vor lua parte la Transylvania Comic Con și le vor oferi pasionaților șansa de a testa cele mai noi jocuri sau de a lua parte la competiții cu premii însemnate, folosind echipamente de ultimă generație.

Dintre atracțiile principale nu vor lipsi o zonă de street food cu mâncăruri delicioase, concursuri de cosplay, artiști de bandă desenată, demonstrații de VR, precum și un târg generos unde vizitatorii pot interacționa cu expozanții și pot alege din miile de produse inedite, inspirate din producțiile sci-fi preferate.

De-a lungul timpului, East European Comic Con le-a oferit șansa fanilor de a întâlni personalități precum Jason Momoa (Game of Thrones, Aquaman), Mark Shepard (Supernatural), Daniel Gillies (The Originals), Robert Knepper (Prison Break), Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game), Sylvester McCoy (Dr.Who, The Hobbit), precum și mulți alți actori de seamă din producții de top ca Game of Thrones, Spartacus, Supernatural, Doctor Who, Fringe, Harry Potter, The Vampire Diaries, Lord of the Rings, Sherlock sau Vikings.

Biletele pentru Transylvania Comic Con se pot achiziționa de pe www.comic-con.ro, precum și din Magazinele Cărturești (via Myticket / Entertix).

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te