Dacă Narcis Iustin Ianău a ridicat publicul în picioare interpretând piesa “Adagio”, băieţii de la Ballance au realizat impecabil numărul “mâini în mâini”, iar Emil Luca a învârtit-o pe soţia sa, Viorica, de 400 de ori. Sâmbătă la capitolul voce, au impresionat Cristina şi Alina, care au cântat “It’s raining Men”, dar şi Ţuţu Adrian, cel pe care Andra l-a numit “Eminem al României”. Acesta a ţinut să transmită tuturor mesajul “Iubiţi-vă părinţii!”. Grupul Akikai a fost ultimul care s-a calificat în marea finală, reuşind să îmbine pe scenă dansul cu artele marţiale.
Seara de vineri a oferit publicului surprize de proporţii: Costel Busuioc a cântat, în aplauzele tuturor, “O sole Mio”, iar Valentin Urse, “omul vierme”, i-a cucerit şi pe români cu prestaţia sa. Sâmbătă au fost invitaţi Pepe, care a interpretat cu patos piesa “Cine, cine” şi artista Petruţa Kupper, care a cântat la nai.
Prima semifinală a emisiunii “Românii au talent” a adunat în faţa micilor ecrane 5 milioane şi jumătate de români din întreaga ţară în minutul de maximă audienţă de la 21.44.
Următoarele două semifinale vor avea loc pe 8 şi 9 aprilie, iar marea finală pe 25 aprilie, a doua zi de Paşte, şi va fi transmisă în direct din studiourile MediaPro din Buftea. Cei 12 finalişti vor lupta să obţină marele premiu în valoare de 120.000 de euro.
                    
    
        
            Newsletter zilnic TVMania!
            Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.