Homepage  / Articole

Iată cele 10 nume noi din „Narcisa – Iubiri nelegiuite”!

Iată cele 10 nume noi din „Narcisa - Iubiri nelegiuite”!

de Redactia Tvmania

Alături de Denis Ştefan, alţi nouă actori noi s-au alăturat distribuţiei telenovelei „Narcisa – Iubiri nelegiuite“ de la Antena 1. Nou-veniţii au început filmările încă de la jumătatea lunii iulie.

Luni seară, sezonul nou – al treilea – al celui mai apreciat serial românesc din ultimul an, „Narcisa sălbatică“, a fost lansat ceremonios la Bucureşti, cu tot ce trebuie: multe vedete invitate, covor roşu, şampanie şi fani.

Încă de la primul episod, povestea promite suspans şi aventuri nenumărate şi, deşi am aflat că Narcisa (Alina Puşcaş) şi Tudor (Gabriel Duţu) au trecut cu bine de încercarea de otrăvire, iar ea naşte o fetiţă, tot avem o mulţime de alte nedumeriri (ce s-a întâmplat cu Tudor, de nu apare în primul episod?!).

Până când ne vom lămuri noi ce şi cum, iată mai jos cei 10 actori noi (şi personajele lor) care apar sezonul acesta în „Narcisa – Iubiri nelegiuite“. Debutul lor a fost cel puţin interesant (şi aici ne referim, evident, la faptul că Denis Ştefan a trecut deja, din primul episod, prin faza „duşului“ 🙂 ).

[imagebrowser id=268]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton