Homepage  / Știri

Iată invitaţii ediţiei de astăzi a emisiunii „O dată-n viaţă”

Iată invitaţii ediţiei de astăzi a emisiunii "O dată-n viaţă"

de Redactia Tvmania

Mihai Trăistariu, trupa Millenium şi Mirabela Dauer sunt invitaţii Iulianei Tudor din această săptămână la "O dată-n viaţă". Emisiunea de joi seară, difuzată la TVR 1, a fost nominalizată la Premiile TVmania.

Susţinătorii celor trei concurenţi sunt Nicoleta Voica – cea care va face echipă cu Mihai Trăistariu pentru a reprezenta Banatul, Petrică Mâţu Stoian – aliatul de joi seară al Mirabelei pentru a reprezenta Oltenia, respectiv Ion Paladi, basarabeanul care îi va sprijini pe membrii trupei Millenium.

Duetul pe care aceştia din urmă îl vor interpreta va fi, pentru cei din platou, dar şi pentru cei care se vor afla în faţa televizoarelor, unul dintre cele mai emoţionante momente ale emisiunii.

Dacă acompaniamentul aparţine, ca de obicei, aceloraşi „Lăutari” din Chişinău, conduşi de maestrul Nicolae Botgros, dansurile pentru această ediţie poartă semnătura ansamblului „Banatul” din Timişoara, dar şi a trupei de balet condusă de Ioana Macarie.

Votează și TVmania te premiază!

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton