Homepage  / Premiile TVMania 2011

Iată nominalizatele pentru ultima categorie de la Premiile TVmania 2011!

Iată nominalizatele pentru ultima categorie de la Premiile TVmania 2011!

de Redactia Tvmania

Ingrată misiune, să le alegi pe cele mai sexoase fiice ale Evei din audiovizualul de la noi pentru categoria „cea mai sexy vedetă tv”! Cu chiu, cu vai, am ales patru graţii demne de efortul selecţiei.

Alina Puşcaş, Antena 1
Debutantă pe micile ecrane în toamna trecută, ca protagonistă în „Narcisa sălbatică” (devenită „Iubiri nelegiuite”), Alina a devenit rapid un pariu câştigător pentru cei de la Antena 1, şi nu doar din motivele evidente. A impresionat cu primul rol, iar acum aşteptăm cu interes continuarea.

Geanina Varga, Antena 1
Cum se face că mai toate vedetele cu vino-ncoa’ sunt „culese” de la Prima? A fost cazul cu Radu Vâlcan şi e cazul şi cu Geanina Varga, care a trecut în vară la ştirile sportive de la postul din Intact. Câteva şedinţe foto incendiare mai târziu şi statutul de sex-simbol a fost adjudecat!

Ilinca Vandici, Antena 1
Ilinca şi-a făcut un nume ca moderatoare la Kanal D şi Antena 2, însă spre sfârşitul anului trecut şi-a încercat mâna şi la actorie, cu rolul Angelei din „Narcisa sălbatică”. Domnişoara procuror n-a dezamăgit, iar în această toamnă, înainte de finalul serialului, a avut parte şi de primele scene fierbinţi din scurta ei carieră.

Iulia Vântur, Pro TV
Amfitrioana de la „Dansez pentru tine” a cucerit premiul de la această categorie la ediţia de anul trecut. Iulia ne vrăjeşte cu apariţiile ei spectaculoase de la „Dansez pentru tine”, cu zâmbetul frumos şi vocea caldă. Că e frumoasă ştim, ceea ce nu am înţeles însă până acum este dacă Iulia este sau nu singură?

Alte opţiuni pentru cititorii TVmania pot fi: Diana Dumitrescu (Acasă), Mirela Zeţa (Prima), Anca Rusu (Antena 1), Marina Dina (Antena 2), Daiana Anghel (Kanal D), Andreea Mantea (Kanal D).

Anul trecut, trofeul a fost câştigat pentru prima dată de Iulia Vîntur.

Votează şi TVmania te premiază!

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton