Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ilinca Vandici se vede deja în finala "Dansez pentru tine"

de Redactia Tvmania

Ilinca Vandici este una dintre cele opt vedete care participă la „Dansez pentru tine”, show ce începe mâine la Pro TV.

Repetă 7 zile din 7 și a pierdut numărul orelor de antrenamente, totul din dorința de a duce visul lui Răzvan în finală. Ilinca Vandici și partenerul ei, Răzvan, nu se tem de efort, ci doar de accidentările care s-ar putea ivi pe parcurs.

„€œSper din inimă să nu ni se întâmple ceva, nici mie, nici lui Răzvan, acesta fiind într-adevăr singurul lucru de care ne e frică, singurul care ne-ar putea scoate din cursa spre marea finală. Mă rog în fiecare zi să fim sănătoși, să putem munci, să putem lupta!”, spune Ilinca Vandici.

Pentru că repetițiile sunt uneori epuizante, Ilinca încearcă să compenseze efortul depus printr-o grijă și mai mare față de ceea ce mănîncă și pentru orele de odihnă. „Iau vitamine în fiecare dimineață, deja de o lună de zile, am grijă să mă odihnesc suficient, consum multe semințe între mese, fructe (în special mere verzi și nectarine), am un regim ordonat din care nu lipsesc salatele, legumele la grătar, peștele, vită, orezul, supele creme de legume”, povestește Ilinca.

Deși nu sunt mari schimbări în ceea ce privește regimul ei alimentar, Ilinca a observat cu surprindere că acum simte nevoia să mănînce mult mai multe dulciuri decît înainte. „Dacă vorbim de schimbări, pentru că aveam relativ aceleași obiceiuri de mai sus și înainte, am început să mănânc dulciuri … Simt nevoia, organismul îmi cere asta, până acum mâncăm o ciocolată o dată la 6 luni, pentru că nu mă dădeam în vânt după dulciuri, acum în schimb, la fiecare pauză din timpul antrenamentelor mănânc un biscuit, o prăjitură, o bucată de ciocolată”, povestește Ilinca.

Mai multe dulciuri pot aduce kilograme în plus, însă Ilinca spune că nu s-a îngrăşat deloc. „€œSincer, nici nu îmi doresc, spune Ilinca  – însă nu știu ce se va întâmpla. Încerc să mă hrănesc regulat, să am gustări și între mese, să mă hidratez cu cel puțin 2 litri de apă pe zi. Eu cred că voi reuși să îmi mențin corpul la aceeași greutate, dar mai vorbim pe parcurs”, adaugă Ilinca Vandici.

Cine este partenerul Ilincăi în competiţia de la „Dansez pentru tine”?

Răzvan (22 de ani, Baia Mare) a fost crescut de bunicii săi de la vârsta de un an. Tânărul este ca un tată pentru fratele lui mai mic, pe care îl sprijină cu tot ceea ce poate, material şi spiritual. Răzvan ar vrea să facă teatru, să cânte şi să danseze, dar mai presus de toate vrea să ofere siguranţă familiei sale.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te