Tara Wilson, soția lui Chris Noth, surprinsă plângând în mașină
Tara Wilson, soția lui Chris Noth, a fost fotografiată plângând în mașina ei, în Los Angeles. Cel mai probabil, cauza supărării acesteia o reprezintă scandalul de agresiune sexuală în care este implicat actorul.
Tara Wilson era îmbăcată lejer, în haine închise la culoare, purta ochelari de soare, dar și o mască de protecție. De asemenea, ea a fost văzută vorbind la telefon, în timp ce se plimba. Potrivit imaginilor, ea nu a început să își poarte din nou verigheta.
Chris Noth, în vârstă de 67 de ani, a fost acuzat de două femei de agresiune sexuală, cu puțin timp înainte de Crăciun. Ulterior, alte trei femei i-au adus aceleași acuzații. Actorul a negat cu vehemență acuzațiile care i s-au adus, numindu-le „categoric false”.
Tara Wilson și Chris Noth sunt încă împreună
În urma învinuirilor aduse, CBS l-a concediat pe Chris Noth din serialul „The Equalizer”, iar A3 Artists Agency a anunţat că nu îl va mai reprezenta pe actor. În plus, el a fost înlăturat și din „Și uite așa… / And Just Like That”, continuarea producției „Sex and the City”, având în vedere că Mr. Big trebuia să apară în episodul final.
O sursă apropiată de Tara Wilson și Chris Noth a declarat pentru Page Six, săptămâna trecută: „Chiar dacă Chris nu a făcut ceea ce aceste femei spun că a făcut, problema este că el a avut totuși un fel de întâlnire sexuală cu ele și a înșelat-o pe Tara. Este greu de acceptat. În acest moment, sunt încă împreună. Încearcă să rezolve lucrurile.”
„Chris simte sincer că viața lui s-a încheiat. Cred că băutura a jucat un rol important în problemele lui. Prietenii lui ar dori ca el să primească ajutor”, a declarat o altă sursă.
Citește și: