Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Imagini din vacanța de vis din Zanzibar. Ce au postat online Irina și Răzvan Fodor

de Andra Stana,

Irina și Răzvan Fodor au plecat, la început de 2022, într-o vacanță „călduroasă”. Cei doi, alături de fiica lor, au ajuns, după mai bine de 10 ore de zbor, în însoritul Zanzibar. Deși sunt într-un binemeritat concediu, vedetele Antena 1 își fac timp să își răsfețe fanii cu imagini și filmulețe din destinația exotică.

În primele zile din 2022, Răzvan Fodor și-a luat soția și fetița, pe micuța Diana, și au plecat în vacanță. Deși inițial nu au spus fanilor care e destinația unde pleacă cu avionul, până la urmă au recunoscut. Au zburat mai mult de 10 ore până să ajungă în Zanzibar.

Irina Fodor a împărtășit cu fanii ei de pe Instagram mai multe imagini din vacanță.

„Câte minunății pe lumea asta🥰🙏🏻 După un Spice Tour în care am gustat fructe exotice și am testat condimente locale, am mers în Prison Island, să vedem țestoasele gigant. Cea mai bătrână dintre ele are 195 de ani. Cel puțin, așa ne-a povestit ghidul.

Am avut voie să le hrănim, să ne facem poze cu ele, ba chiar, câteva dintre ele se bucură și de masaj și mângâieri pe gât dacă stăpânești tehnica.😁

Vă țin la curent cu ce mai găsim pe aici. #itstimeforafrica#zanzibar”, a scris vedeta Antena 1 pe Instagram.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Cum arată căsnicia dintre Răzvan și Irina Fodor, după 12 ani

Răzvan și Irina Fodor trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, de 12 ani de zile. Între cei doi este o diferență de vârstă de 13 ani, însă acest aspect nu a contat niciodată pentru ei. Iubirea lor a fost mereu mai puternică decât oricare alte detalii superficiale. Recent, Răzvan Fodor a vorbit despre cum a început povestea lor de iubire.

Răzvan Fodor a fost invitat în podcastul lui Mihai Morar de pe YouTube și a vorbit despre viața lui profesională, dar și despre cea personală. Acesta a vorbit despre frumoasa lui familie, dar și despre superba soție pe care o iubește tot mai mult cu fiecare zi care trece. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare, încă nu a fost dragoste la prima vedere. Irina s-a lăsat destul de greu cucerită.

„Eram ușor anxios, aveam credința că toate trenurile vizavi de o posibilă femeie lângă care să stau până la sfârșitul vieții trecuseră, le pierdusem. Tot căutam și nu reușeam. Căzusem într-o zonă ușor misogină, pe care mi-o și recunoșteam.

Nu prea mă mai interesa nimic. Erau 4 ani de când tot căutam. Aveam gașca mea de gagici, pe care le toleram într-un alt sens lângă mine, pentru alte lucruri și eram foarte mulțumit din punctul ăsta de vedere. Dar nu, să-mi intri în viață și să rămâi la mine peste noapte, era foarte greu. A venit în momentul potrivit (n.r. – Irina). Cred că trebuia ea să crească, d-aia nu a apărut mai devreme”, a declarat Răzvan Fodor.

Răzvan Fodor: „Irina e femeia pe care mi-am dorit-o”

Răzvan și Irina Fodor au împreună o fetiță, pe Diana. Acesta a spus că face echipă perfectă cu aleasa inimii sale atât pe plan personal, cât și profesional. De-a lungul timpului, Irina l-a susținut pe soțul ei în toate proiectele de televiziune. În plus, Răzvan Fodor spune că Irina este femeia perfectă pentru el.

E femeia pe care mi-am dorit-o. E familia pe care mi-am dorit-o. Mă uit în ochii ei și îi spun că o iubesc. După 12 ani. Și sunt al dracu de fericit, pentru că știu că sunt extrem de sincer când spun treaba asta.

Ea mi-a făcut tot. Dar tocmai pentru asta, eu îi sunt recunoscător, sunt un soț bun, sunt un tată bun. Pentru mine, familia e absolut tot și eu nu am nicio șansă să derapez în relația asta, în vreun fel”, a mai declarat Răzvan Fodor.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te