Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber / Nu rata!

În 2020, vom găsi în librării un nou volum din „Jocurile foamei”!

de Redactia Tvmania

Scriitoarea Suzanne Collins ne promite pentru 2020 un nou volum din saga „Jocurile foamei”. Nu va fi vorba despre o urmare, ci de un prequel al aventurilor lui Katniss Everdeen, care va avea acțiunea plasată cu 64 de ani înainte…

La cinci ani după finalul aventurilor din „Jocurile foamei” / „Hunger Games” pe marile ecrane, saga este pe punctul de a renaște din cenușă printr-un prequel, a cărui acțiune se va desfășura cu 64 de ani înainte, a anunțat autoarea Suzanne Collins printr-un comunicat preluat de Vanity Fair. Noul roman, care nu are deocamdată un nume, va fi în librăriile americane pe 19 mai 2020. La noi, va apărea la Editura Nemira, dar nu avem încă o dată de lansare.

Romanul va acoperi anii care au urmat perioadei Dark Days, prima revoltă ratată din Panem, despre care aflăm din prima carte. Suzanne Collins a declarat: „Cu acest volum, vreau să pun în discuție natura umană, ce suntem și ce credem că ne trebuie pentru a supraviețui. Reconstrucția pe parcursul celor 10 ani de după război, în timp ce Panemul se ridică la suprafață, mi se pare un teren fertil pentru povestea noilor personaje ale căror alegeri definesc viziunea lor asupra condiției umane”. Mai mult ca sigur, din cauza diferenței mari de timp, nu ne vom întâlni în noua poveste cu personajele pe care le știm deja.

Pe de altă parte, Lionsgate, care deține drepturile asupra francizei cinematografice, este nerăbdător să citească noul volum: „Noi am vorbit cu Suzanne pe tot parcursul scrierii și sperăm să putem continua să lucrăm cu ea și la noua adaptare”. Deci, probabil că o să vedem filmul în 2021. Din păcate, fără Jennifer Lawrence…

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te