În această seară, de la ora 20.00, Iuliana Tudor va fi gazda unui spectacol organizat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, manager Silvia Macrea. Pe scena din Piața Mare va fi ilustrată, prin joc și muzică, o călătorie prin cele mai importante regiuni etnografice ale României. În Piața Mare din Sibiu vor fi prezenți atât invitații oficiali UE, cât și publicul larg.
„Este o onoare pentru mine să fiu prezentă la Sibiu, într-o zi istorică pentru România, Summitul Uniunii Europene 2019. Sper din toată inima ca ceea ce am pregătit invitaților din străinătate, oficiali sau nu, să fie pe placul acestora și, de ce nu, să-și dorească să revină în țara noastră. Vom prezenta pe scenă tot ce are mai valoros România din perspectiva culturii tradiționale”, a declarat Iuliana Tudor.