Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

În această seară la TVR 2 – la Filmul de artă - este programat „Osama”

de Redactia Tvmania

Pentru rolul principal actriţa a primit doar 14$, dar a câştigat două premii pentru interpretare, iar filmul a fost distins cu 15 trofee internaţionale, inclusiv Globul de aur

 

Luni, 10 martie, de la ora 23.10, la Filmul de artă, TVR 2 a programat drama „Osama„, o coproducţie Afganistan-Irlanda din 2003. Este povestea unei fetiţe în vârstă de 12 ani şi a mamei ei care au supravieţuit represiunilor regimului taliban. Cele două, care lucraseră până atunci într-un spital, sunt anunţate că talibanii au concediat tot personalul şi au închis instituţia.

De asemenea – sub ameninţarea unor pedepse extrem de severe – ei au impus tuturor femeilor să nu mai iasă din casă decât în compania unei rude de sex masculin, aşa-numitul „însoţitor legal”. Soţul şi băieţii ei nemaifiind în viaţă, mama nu are de ales decât să-şi deghizeze fiica în băiat. Această hotărâre o sperie pe fetiţă, îngrozită că talibanii îi vor descoperi adevărata identitate.

„Osama” are la activ 15 trofee internaţionale, printre care Globul de Aur 2004 pentru cel mai bun film străin şi 3 premii la Festivalul Filmului de la Cannes. Rolul fetiţei fără nume care devine Osama este interpretat de Marina Golbahari, care a obţinut două premii pentru cea mai bună interpretare la festivalurile de gen din Ucraina (2003) şi Filipine (2004).

Despre mica actriţă, regizorul Saddiq Barmak a declarat că a ales-o să joace în film după ce a văzut-o cerşind, desculţă, pe străzile din Kabul. Avea 13 ani şi cerşea mâncare pentru ceea ce mai rămăsese din familia ei, după ce talibanii îi omorâseră două surori. Nu ştia să scrie sau să citească, dar a primit rolul principal din „Osama”, pentru care a fost plătită cu 14$.

Mai târziu, ea a primit un premiu de 4.000$ la un festival internaţional de film din Coreea de Sud, bani cu care Marina a cumpărat o casă de chirpici într-o zonă săracă a Kabulului, pentru familia ei. După „Osama”, ea a mai jucat în alte patru filme, merge la şcoală şi visează să devină o mare actriţă.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te