Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Comedy Central lansează o nouă emisiune 100% autohtonă. Cine este amfitrionul „Show de seară”

de Redactia Tvmania

Comedy Central aduce pe micile ecrane o producție 100% autohtonă, emisiunea de satiră „Show de seară”. Premiera are loc pe 3 aprilie, ora 20.00, la Comedy Central.

În fiecare luni, se va difuza un nou episod, urmat de reluarea celui de săptămâna trecută.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Fiecare dintre cele 10 episoade ale primului sezon durează 30 de minute. Formatul emisiunii permite și o analiză satirică a știrilor săptămânii, și o dezbatere – între prezentator și corespondenți sau celebrități invitate – a unor subiecte la ordinea zilei.

De pildă, ce garanție are Catedrala Mântuirii Neamului și cum poate intra biserica în secolul XXI cu ajutorul unui profil pe Tinder sau al unui cont de Waze. Tot în glumă vor fi tratate și mașinile la mâna a doua, talent show-urile și viața în corporație.

„Noua emisiune are ca modele The Daily Show cu Trevor Noah și The Colbert Report cu Stephen Colbert, de pe Comedy Central, diferența fiind că emisiunea noastră este mai puțin politică. Ce aducem nou în genul ăsta de emisiuni este echipa mare de scenariști, majoritatea venind din stand-up comedy, nu din jurnalism.

Un alt plus ar fi faptul că emisiunea va fi filmată cu public live și, mai important de atât, este cu public «real», nu aplaudaci”, a declarat Viorel Dragu, prezentator și coscenarist la noua emisiune Comedy Central România.

Printre invitați se vor număra vedete din muzică, showbiz și media, însă ei vor apărea începând cu al treilea episod al „Show-ului de seară”.

Viorel Dragu face standup comedy din 2004, inspirat fiind de Bill Burr, Patrice O’Neal și Louis C.K. În afară de stand-up comedy, Vio performează și în show-uri de improvizație și a făcut parte din distribuția debutului regizoral al lui Dan Chișu.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te