Homepage  / Știri / Televiziune

În culisele „Tu urmezi!”. Dan Negru, dezvăluiri de la filmările noului show Kanal D. „Au fost multe momente de tensiune”

În culisele „Tu urmezi!”. Dan Negru, dezvăluiri de la filmările noului show Kanal D. „Au fost multe momente de tensiune”
5

de Andra Stana,

Game show-ul “Tu urmezi!” va avea premiera, în curând, la Kanal D. Filmările pentru show-ul prezentat de Dan Negru au început deja. Iată ce spune vedeta despre noul său proiect.

Dan Negru a dat startul filmărilor pentru „Tu urmezi!”

Entertainment și cultură generală, miză uriașă, concurenți foarte bine pregătiți, care stau la coadă la distracție și premii, acestea sunt ingredientele unui game show ce va avea premiera, în curând, la Kanal D: “Tu urmezi!”.  Pregătirile pentru lansarea celebrului format internațional au intrat în linie dreaptă, iar Dan Negru a dat startul filmărilor.

În platoul spectaculos, inundat de lumina reflectoarelor și realizat la cele mai înalte stadarde tehnice și tehnologice, Dan Negru i-a invitat, pe rând, la pupitru, pe curajosii care și-au dorit să-și pună în valoare cunoștințele de cultură generală și perspicacitate.    

Dan Negru, despre filmările pentru „Tu urmezi!”: „Totul se întâmplă sub presiunea timpului”

Dan Negru recunoaște că filmările de la „Tu urmezi!”, noul său show de la Kanal D, nu sunt lipsite de momente tensionate. Și asta pentru că „totul se întâmplă sub presiunea timpului”, a explicat prezentatorul.

Este spectaculos și fascinant să vezi că emoția poate fi dată și de creier, de spectacolul creierelor, din răspunsuri, bune sau releAu fost multe momente de tensiune la filmări, totul se întâmplă sub presiunea timpului. Tu urmezi! este un game show pentru toată lumea de acasă, sunt întrebări din diferite domenii, și din sport, și din muzică, din istorie, sau din domeniul culinar…. Perspicacitatea, atenția, concentrarea le pot fi concurenților aliați de nădejde. Telespectatorii vor descoperi și o serie de personaje interesante, care au roluri bine definite în economia show-ului. Unii reprezintă acele domenii din care sunt extrase întrebările; dar vă las să îi descoperiți, din fața micilor ecrane”, a declarat Dan Negru în culisele show-ului pe care îl prezintă.

“Tu urmezi!” este unicul show din lume în care concurenții stau la coadă, pe scenă, pentru a răspunde, unul câte unul, unor întrebări de cultură generală, sub presiunea timpului. Participanții trebuie să răspundă corect la trei din patru întrebări, iar dacă răspunsul la două întrebări e incorect, următorul în rând îi va lua imediat locul celui care răspunde greșit.

În culisele „Tu urmezi!”. Dan Negru, dezvăluiri de la filmările noului show Kanal D. „Au fost multe momente de tensiune”Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Castingul este încă deschis pentru noul show de la Kanal D

De-a lungul desfăşurării concursului apar tot felul de provocări și surprize pentru concurenţi, acestea punându-le la încercare cunoştinţele, perspicacitatea şi viteza de reacţie. În același timp, au rolul de a aduce în emisiune sarea și piperul unui spectacol de televiziune total. Potrivit Kanal D, în „Tu urmezi!”, entertainmentul se împletește în mod fericit cu un concurs de cultură generală. 

Castingul pentru “Tu urmezi!” este în deschis în continuare tuturor celor care își doresc să participe la emisiunea televizată. Cei care își doresc să fie față în față cu Dan Negru, sub lumina reflectoarelor în unicul show din lume în care se stă la coadă la cultură generală, se pot înscrie pe casting.kanald.ro .

Sursa foto: Kanal D

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton