Modifica setarile cookie
Homepage  / Nu rata!

TVR transmite, în weekend, meciuri de handbal masculin şi feminin din Liga Naţională

de Redactia Tvmania

Sâmbătă, TVR 1 trasmite în direct partidele de handbal masculin Potaissa Turda – Steaua (ora 11.00) şi HC Reşiţa – Dunărea Călăraşi (ora 16.00), iar duminică, de la 16.00, handbal feminin: SCM Craiova – CSM Bistriţa.

 

„Liga Zimbrilor continuă în weekend la TVR cu două meciuri de mare rivalitate: Potaissa Turda – Steaua şi HC Reşiţa – Dunărea Călăraşi. După un început modest în campionat, roş-albaştrii merg în Ardeal doar cu gândul la victorie, cu dorinţa de a se apropia cât mai mult de podium. Pe locul 3 în Liga Zimbrilor, Potaissa este o echipă care acasă joacă spectaculos şi eficient, iar duelul tactic al celor doi antrenori, Gal şi Mihăilă, poate decide soarta partidei”, spune Dragoş Cojocaru, cel care va comenta partida de handbal în direct de la Turda. Meciul se vede la TVR 1 sâmbătă, 17 septembrie, începând cu ora 11.00.

La Reşiţa se întâlnesc două echipe aflate în lupta pentru un loc în play-off – HC Reşiţa şi Dunărea Călăraşi – şi care se luptă aprig în defensivă, oferind întotdeauna un spectacol atractiv. Transmisă în direct de TVR 1 de la 16.00, de la Reşiţa, partida va fi comentată de Florin Mihoc.

Duminică, de la ora 16.00, handbalul feminin este la putere. SCM Craiova, cu opt transferuri de marcă în această vară, a început în forţă Liga Naţională şi este pregătită pentru a doua victorie consecutivă. Trioul Zamfir, Elisei, Apipie poate fi din nou hotărâtor în meciul din Bănie, cu nou promovata CSM Bistriţa. Meciul, transmis în direct de TVR 1 de la Craiova, este comentat de Dragoş Bocanaciu.

Începând din această toamnă, timp de doi ani, pe posturile Televiziunii Române (TVR 1, TVR 2, TVR HD şi TVR Moldova) se văd partide din fiecare etapă a celor două competiţii interne principale, Liga Naţională de handbal feminin şi Liga Naţională de handbal masculin.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te