Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

In memoriam Gina Patrichi: Ultima piesă a lui Cehov, în regia lui Cornel Todea, astăzi, la TVR 2

de Redactia Tvmania

Pe 8 martie s-au împlinit 78 de ani de la naşterea actriţei Gina Patrichi

Mari actori ai scenei româneşti sunt protagoniștii spectacolului „Livada de vişini” de A.P. Cehov, pe care Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a înscris-o în programul său de luni, 10 martie, de la ora 20.05, la TVR 2 şi online pe TVRplus.ro.

„Livada de vişini”, care a avut premiera în data de 17 ianuarie 1904 la Teatrul de Artă din Moscova, este ultima piesă a dramaturgului rus Anton Pavlovici Cehov, fiind finalizată în 1903.

Adaptarea tv a piesei în regia lui Cornel Todea (1975) este difuzată luni, la TVR 2, în amintirea actriţei Gina Patrichi (n. 8 martie 1936 – d. 18 martie 1994).

Alături de Gina Patrichi, care interpretează rolul proprietarei livezii, Liubov Andreevna Ranevskaia, îi veţi putea urmări pe actorii Fory Etterle, George Constantin, Tamara Creţulescu, Cristina Nuţu, Virgil Ogăşanu, Vasile Niţulescu, Gilda Marinescu, Ştefan Radof, Rodica Popescu Bitănescu, Luchian Botez, Dan Nuţu, Ioana Ciomârtan, George Sârbu, Mircea Stroe, Gh. Pufulete şi Johnny Răducanu.

Traducerea piesei „Livada de vişini” a fost realizată de Moni Gheleter şi R. Teculescu, adaptarea tv este semnată de Cornel Todea şi Florin Gabrea, muzica îi aparţine regretatului Johnny Răducanu, iar costumele sunt opera Doinei Levintza.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te