Homepage  / Știri / Televiziune

În noul sezon „Next Star”, se schimbă regulile. Show-ul revine la tv diseară

În noul sezon „Next Star”, se schimbă regulile. Show-ul revine la tv diseară

de Redactia Tvmania

Lupta se anunță mai aprigă ca niciodată  în noul sezon “Next Star”, care începe joia aceasta, 16 februarie, de la ora 20.30, la Antena 1. Și asta pentru că se schimbă regulile jocului.

În cel de-al optulea sezon al show-ului prezentat de Dan Negru, jurații Alina Eremia, Pepe, CRBL și Dorian Popa vor fi cei care vor aduce în concurs copii talentați în diferite domenii. Și vor lupta ca aceștia să ajungă cât mai departe în competiție.

În noul sezon „Next Star”, se schimbă regulile. Show-ul revine la tv diseară

“Sezonul acesta lupta se ascute! Spre deosebire de celelalte sezoane, de data asta jurații sunt cei care vin cu copiii în concurs. Fiecare jurat are două propuneri pe ediție și va trage cu dinții ca cei doi copii “ai săi” să ajungă cât mai departe. Vor exista în continuare stelele verzi și înfricoșătoarele stele roșii. Juratul nu va avea voie să voteze pentru copiii pe care îi aduce în competiție. Poate încerca să influențeze decizia celorlalți trei jurați, însă nu are voie să acorde nici o de stea, fiind subiectiv”, spune producătorul show-ului, Dana Mladin.

Numerele din familie vor fi jurizate

O altă noutate a sezonului vor fi numerele de familie, care se vor regăsi în fiecare ediție a show-ului. Că e vorba despre cântăreți, sportivi, dansatori, actori sau circari, sezonul acesta se va putea vedea cum talentul se transmite din tată în fiu. Jurații vor juriza însă doar copilul care vine cu familia, și nu întreaga sa familie.

Joi, în prima ediție a celui de-al optulea sezon “Next Star”, opt concurenți talentați vor veni în fața juraților cu numere artistice dintre cele mai diverse: de la experimente de laborator la magic show, de la demonstrație de speed stacks (activitate sportivă cu pahare speciale) la muzică gospel sau executată la pian și harpă laser.

Fiecare dintre concurenți va avea ca mentor câte un jurat, care le va fi antrenor și sfătuitor. În aceste condiții, juratul nu va putea să acorde Golden Star-ul său nici unui concurent căruia îi va fi mentor.

“Ai băgat cearta în casă!”, îi va spune Alina Eremia lui Dan Negru, referitor la noile reguli ale show-ului. 

În aceeași ediție, momentul special de deschidere a noului sezon va fi susținut de cei șapte câștigători “Next Star”. Așadar, vor urca pe scenă împreună Omar, Vanessa, Rose-Marie, Isabella, Andreea și Yasmina. În cadrul momentului, se vor difuza imagini cu Emily, fetița din Ucraina care a câștigat cel de-al cincilea sezon.

De asemenea, joi, la “Next Star”, va urca pe scenă cel mai mic concurent care a participat vreodată la acest show. Se numește Alin și are un an și zece luni. Ce va face el pe scenă și care sunt primii concurenți care își vor demonstra talentul în show-ul prezentat de Dan Negru, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 16 februarie, de la ora 20.30, în prima ediție „Next Star” a noului sezon.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Te-ar putea interesa și: Ce a pregătit Dan Negru pentru fanii „Next Star”: noutățile sezonului 8

Revelionul Antenei 1 începe cu “Chef de râs” și continuă cu Dan Negru

Pepe îi ia locul lui Dan Negru la “Next Star”: „Nimeni nu va face diferența”

„Next Star” revine la Antena 1. Cel mai talentat copil va fi premiat cu 20.000 €

Înainte de debutul „Next Star”, Alina Eremia a slăbit fără o dietă drastică

Fetițele lui Pepe și Dan Negru nu au curajul să vină la “Next Star”

Pepe a lansat o nouă piesă, „Tortura”

Pepe și Maria Buză fac cuplul perfect la ”Te cunosc de undeva!”

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton