Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

In slujba presedintelui

de Redactia Tvmania

Presedintele american Barack Obama se bazeaza pe elicopterul Marine One pentru a ajunge in siguranta in locuri inaccesbile pentru avionul Air Force One.

Deoarece nu-si permite sa stea blocat cu orele in trafic, Barack Obama calatoreste mai mult pe calea aerului, dar nici avionul prezidential Air Force One nu-i poate asigura transportul pana in locurile relativ apropiate, dar greu accesibile. Pentru acest gen de situatii, presedintelui american ii sta la dispozitie escadrila HMX-1 „Nighthawks”, elicopterul la bordul caruia zboara capatand denumirea de Marine One.

Traditie si schimbare
Cea mai distinctiva caracteristica a elicopterului Marine One o reprezinta partea de sus a fuzelajului, care este vopsita in alb. Aceasta traditie dateaza de pe vremea administratiei Eisenhower (1953 – 1961), perioada in care elicopterele nu erau dotate cu aer conditionat si vopseaua alba era folosita pentru a reflecta lumina soarelui.

Desi exista patru tipuri de elicoptere in escadrila HMX-1 „Nighthawks”, VH-3D este cel mai des folosit pentru transportul presedintelui. Aeronava a fost proiectata initial pentru lupta impotriva submarinelor si a servit cu succes armata Statelor Unite in ultimii 35 de ani. Autoritatile americane au incercat sa inlocuiasca treptat flota de elicoptere prezidentiale, insa rigorile bugetare impuse de criza financiara le-au dat planurile peste cap. Recent, Barack Obama a refuzat achizitionarea unui nou elicopter echipat cu o bucatarie rezistenta la un atac nuclear. „Daca Statele Unite ale Americii ar fi atacate cu o arma nucleara, ultimul lucru care mi-ar veni in minte ar fi sa-mi prepar o gustare”, a motivat presedintele american.

de Cristian Horga

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te