Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

În timpul pandemiei, Furkan Andıç din „Meryem” a primit un nou rol

de Redactia Tvmania

Actorul Furkan Andıç, protagonistul serialului „Meryem” (2017-2018), difuzat și la noi anii trecuți de Kanal D, are un nou proiect, anunță diziviki.com.

Acesta va începe în iunie filmările la un nou serial care se va numi „Çatı Katı” („Mansarda”).  Compania care va realiza această producție va fi Mia Yapım, cea care a stat în spatele serialului de succes „Hercai”. Furkan de-abia așteaptă să înceapă filmările, dar și să afle cine va fi partenera sa în acest proiect tv. Ultimul serial în care a jucat a fost „Her Yerde Sen” (2019). 

Când nu se află pe platourile de filmare Furkan Andıç (30 de ani), interpretul lui Savaş, adoră să facă sport. „Practic de mai bine de un an Muay Thai pentru că sporturile de contact reprezintă pentru mine o adevărată filosofie în ceea ce priveşte abordarea oponentului, dar şi datorită codului etic pe care trebuie să îl ai ca atlet. Am jucat baschet câţiva ani şi chiar am fost pe punctul de a trece în liga profesionistă. Am început să practic şi surfing”, a spus mai de mult Furkan, citat de Kanal D. Tânărul este pasionat şi de călătorii, nu doar de activităţile fizice.

Furkan a mai fost văzut pe micile ecrane de la noi nu doar în „Meryem”, ci și în alte două producții „Surorile”/ „Kardes Çocuklari” (2019) și „Feriha” (2012). 

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te