Modifica setarile cookie
Homepage  / Filme la TV azi

Înainte de răsărit

de Redactia Tvmania

Mai puţin de douăzeci şi patru de ore pot fi uneori de ajuns pentru a te îndrăgosti şi pentru a spune că ai cunoscut marea iubire. O demonstrează eroii acestui film, Jesse (Ethan Hawke) şi Celine (Julie Delpy), doi tineri visători care se întâlnesc într-un tren. Jesse este un american care şi-a propus să facă un tur al Europei.

În trenul Budapesta – Viena, el o întâlneşte pe fermecătoarea Celine. Conversaţia lor este plină de spirit, iar tinerii decid, o dată ajunşi la Viena, să coboare şi să se plimbe pe străzile oraşului austriac. Ghinionul face ca ziua în care s-au întâlnit să fie ultima pentru Jesse pe pământ european.

Ideea realizării acestui film i-a venit regizorului Richard Linklater (premiat cu Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin) după o noapte petrecută pe străzi în compania unei femei pe care abia o cunoscuse. De altfel, acţiunea altor două pelicule ale sale, „Dazed and Confuzed” şi „Slacker”, se desfăşoară pe parcursul unei singure zile.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te