Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Încă o despărțire! Horacio Pancheri („Tărâmul dorinței”) a pus punct relației cu Marimar Vega

de Redactia Tvmania

Știrea despre despărțirea celor doi a fost anunțată chiar de Marimar Vega și, ulterior de Horacio Pancheri, pe care îl puteți urmări zilnic în telenovela „Tărâmul dorinței”, la Pro 2, de la ora 18.00. 

La mai bine de un an de când au decis să formeze un cuplu, cei doi și-au încheiar relația. Prima care a anunțat acest lucru a fost actrița Marimar Vega („Silvana”).
  

 „Acest mesaj este pentru a comunica că am luat decizia de a încheia relația cu Horacio, convinsă că cel mai bine este să pornim pe drumuri separate”, a dezvăluit Vega pe contul său de Instagram. „Sper că într-o zi vom putea trăi aceste procese personale dificile fără publicații sexiste care promovează și perpetuează obiectivarea și anularea femeilor.”
 
Actrița pe care am văzut-o și în telenovela „Silvana”/„Silvana sin lana” a mai precizat că: „ 

„În ceea ce mă privește pot spune doar că mă aflu într-un loc mai bun, concentrată pe căutarea celor mai bune lucruri pentru viața mea”.

Cu toate acestea, el nu a explicat motivele deciziei de a pune punct relației. În plus, a postat imagini și videoclipuri din care putem observa  că este pe plajă în vacanță.

La scurt timp după și actorul din „Tărâmul dorinței” a confirmat despărțirea printr-un filmuleț postat pe Instagram:

„Partea care nu îmi place, pentru că sunt persoană publică, este faptul că sunt nevoit să anunț aceste lucruri, nu era printre planurile mele să o fac. Astăzi s-a confirmat vestea. Nu voi intra în detalii. Relația s-a terminat. Mereu îi voi dori tot ce e mai bun”, a menționat Horacio. 

 

 

„Nu există o a treia persoană care a intervenit în relație”,

Horacio Pancheri

Horacio a dorit să încheie și zvonurile care apăruseră deja în presa de scandal din Mexic. Se zvonea că motivul pentru care Marimar și Horacio ar fi decis să se despartă ar fi o a treia persoană. Este vorba de tânăra actriță Gala Montes, alături de care Horacio filmează pentru telenovela „La mexicana y el guero”. 

 

„Doresc să lămuresc că nu există nimeni la mijloc, nu există o a treia persoană care a intervenit în relație așa cum s-a inventat de Gala”, a spus Horacio. „Gala nu a avut nimic de a face cu decizia de a ne despărți. Vă rog să nu mai inventați”. 

 

Potrivit celor de la People en Espanol, Marimar și Horacio nu au încheiat relația în termeni buni. Dovadă că actorul deja a șters de pe rețelele de socializare toate fotografiile alături de Marimar.

Cei doi s-au cunoscut   la filmările telenovelei „El juego de las llaves’, care s-a lansat în 2019 în mediul online pe Amazon Prime Video şi Pantaya, iar de atunci au fost de nedespărţit.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te