Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Încă un Faimos va părăsi astăzi competiția „Exatlon”, de la Kanal D. Iată cine se află pe lista nominalizărilor

de Redactia Tvmania

 Spectacol dramatic, aseara, la „Exatlon”, intr-o editie in care lupta intre Faimosi si Razboinici a fost extrem de stransa. Invingatorii, cei care si-au castigat protectia ca echipa, au fost Razboinicii, in urma unei stafete de infarct. Punctul victorios a fost adus de Ionut si Roxana, in proba de stafeta mixta desfasurata impotriva reprezentantilor Faimosilor, Vladimir si Larisa. In timp ce Ionut isi striga victoria, imbratisat de coechipieri, Vladimir se prabusea coplesit de momentul infrangerii.   

E  foarte mult noroc implicat, poti sa depinzi de o adiere de vant, trebuie sa ne asumam norocul sau ghinionul. Deja ne-am obisnuit cu gandul ca usor, usor o luam spre casa fiecare dintre noi…!”, a spus Vladimir imediat dupa competitie.

Faimosii au intrat apoi in jocul personal de departajare a jucatorului cu imunitate, dupa ce Larisa a fost proclamata „player of the week” (a acumulat cel mai bun procentaj pentru aceasta saptamana). In urma jocului de echilibru si indemanare, Vladimir Draghia si-a castigat protectia, iar Catalin Cazacu, Giani Kirita si Valentin Chis au fost automat nominalizati.

 

Valentin Chis: „Cel mai frumos lucru la aceasta experienta este ca te invata sa pierzi”

 

Discursurile din Arena au fost extrem de emotionante, nominalizatii si-au pus sufletul pe tava in fata telespectatorilor, neezitand sa isi expuna slabiciunile, temerile, neputintele. 

Am realizat ca drumul spre final nu poate ocoli acest cerc de foc numit . Nu sunt neaparat foarte mandru de cum am facut fata data trecuta nominalizarii, pentru ca s-a vazut pe mine ca eram foarte emotiv si incrancenat, nu s-a schimbat nimic de la o saptamana la alta, oricat de mult am incercat sa ma pregatesc… Partea buna e ca acum nu am ajuns in situatia asta trimis de o castana, ci in  urma unui joc frumos, in care oricine merita sa castige. Traiesc una dintre cele mai frumoase perioade ale vietii mele si acest univers, care are atatea neajunsuri, ma face in continuare sa vreau sa raman si sa merg pana la capat”, a spus Cazacu, vadit emotionat.

Stapanindu-si cu greu emotiile, Valentin a transmis si el, in Arena, ce simte cu adevarat: 

Am trecut de o nominalizare care mi-a dat sansa sa ma eliberez putin, am fost cu un picior aici si cu un picior afara, ma simteam ca o masca de teatru in care un ochi rade, altul plange.  Am simtit o eliberare si am aratat putin din cine sunt; cu cat ma exprim mai mult, cu atat mai mult ma descopera oamenii si descopar si eu cine sunt. Asta ma ajuta foarte mult in cautarile mele. Sunt fascinat sa caut si sa inteleg tot ce simt, ce gandesc, de ce fac anumite lucruri, de ce am anumite reactii (…) si acesta e si unul dintre motivele pentru care am venit aici, pentru experienta in sine, pentru a fi pus in situatii critice, pentru a fi pus in situatia de a nu avea acel confort care iti ia putin atentia de la tine insuti. Atunci cand esti singur, sub o anumita presiune, incepi sa simti niste lucruri pe care nu le-ai trai daca ai fi acasa. Greul te formeaza. (…)Cel mai frumos lucru la aceasta experienta este faptul ca te invata sa pierzi, ca a doua zi sa iti ofere sansa sa cauti adanc in tine si sa o iei de la capat”.

 

Giani Kirita: „Corpul asta e uzat…Resimt din plin accidentarile”

 

Giani Kirita a trait pentru prima data experienta nominalizarii; este bucuros ca nu a fost ales de cineva din echipa, ramanand foarte putini concurenti, ci a fost nominalizat de jocul pentru imunitate din interiorul echipei. Acesta  a explicat ca dupa patru luni de concurs in care a dat totul pe traseu, in ultima vreme face tot mai greu fata competitiei din cauza accidentarilor succesive. 

Eu mai rar vorbesc despre mine, dar publicul ne judeca si sunt obligat sa spun ce simt in momentul acesta. Dupa cum ati observat, de ceva timp incoace, aproape o saptamana  si jumatate, Giani Kirita nu a mai dat randamentul cu care era invatat. Motivul? (…)  La 41 de ani, dupa 20 de ani de fotbal,  dupa patru luni de jocuri impotriva unor tineri, am si 20 de ani peste ei, corpul asta e uzat, resimt din plin accidentarile, imi este greu sa ma prezint la start, am probleme cu (n.r. –muschii inghinali), cu spatele. Nu ma vait, nu sunt genul, imi place sa lupt pana la capat, dar asta e adevarul. Ei sunt tineri toti. La mine se vad varsta si cei 20 de ani de fotbal, de accidentari. Jumatate din mine este la echipa asta, partea aceea de uzura vreau sa o dau deoparte… Luptatorul din mine stie ce poate” , a spus fostul fotbalist.

In aceasta seara, telespectatorii vor afla cine dintre cei trei nominalizati din echipa Faimosilor va parasi Republica Dominicana, in urma voturilor exprimate de telespectatori. Se anunta, fara indoiala, una dintre cele mai intense editii „Exatlon”, mai ales ca expusi la eliminare sunt componenti ai nucleului dur al Faimosilor.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te