Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale americane

Încă un film se transformă în serial: „Numele trandafirului”

de Redactia Tvmania

Romanul lui Umberto Eco, „Numele trandafirului”, va deveni o miniserie de 8 episoade.

 

Cunoscut mai ales datorită adaptării pentru marele ecran din 1986, în regia lui Jean-Jacques Annaud, cartea lui Umberto Eco, „Numele trandafirului” / „Le Nom de la Rose”, va deveni miniserie. La Mipcom, piața de content TV care se ține în octombrie la Cannes, Variety a aflat că televiziunea italiană Rai are în proiect cel de-al doilea serial internațional (după „Medici: Masters of Florence”, cu Dustin Hoffman).

De această dată, vedeta va fi John Turturro (proaspăt nominalizat la Emmy Awards pentru „The Night Of”), care va interpreta rolul principal, cel al călugărului franciscan Guillaume de Baskerville, jucat în film de Sean Connery. Alături de el, mai fac parte din distribuție: Rupert Everett și Damien Hardung.

Serialul va avea un buget de 27 de milioane de dolari și se va turna în limba engleză. Înainte de a muri, anul trecut, scriitorul Umberto Eco a avut timp să supervizeze scenariul. Regia îi va fi încredințată lui Giacomo Battiato, iar filmările sunt programate pentru ianuarie 2018, la Roma. Serialul „Numele trandafirului” va fi difuzat de Rai, în Italia, și va fi distribuit la nivel internațional de Wild Bunch.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te