Homepage  / Articole

Încep Confruntările la „Vocea României”!

Încep Confruntările la „Vocea României”!

de Redactia Tvmania

Diseară, de la 20.15, la „Vocea României” (emisiune nominalizată la Premiile TVmania) începe etapa „Confruntărilor”. După ce și-au format echipe de câte 14 concurenți, fiecare antrenor va stabili duete între membrii echipei sale, în urma cărora unul dintre ei va fi eliminat.

 

Deciziile sunt greu de luat, așa că Marius Moga, Loredana, Smiley și Horia Brenciu vor avea nevoie de consilierea unui co-antrenor.

 

La fel ca și anul trecut, Marius Moga va lucra alături de Randi. „E foarte important să fii pe aceeași lungime de undă cu cel cu care lucrezi. Eu și Randi ne completăm, privim amândoi în aceeași direcție, iar asta cred că este important și pentru elevii echipei mele”, a spus Marius.

Cristi Minculescu a fost una dintre marile surprize ale acestei ediții. Rockerul a acceptat să facă parte din acest proiect. „Am fost plăcut surprins de invitația Loredanei. Este onorant să faci parte dintr-un show de asemenea maginitudine. Am întâlnit prieteni vechi, mi-am făcut unii noi, a fost o experiență pe care îmi doresc s-o repet”, a declarat încântat fostul solist al trupei Iris.

Smiley îl va avea alături pe Șerban Cazan. Deși în timpul emisiunii stă în partea lui stângă, Șerban este mâna dreaptă a lui Smiley, producător în cadrul Hahaha Production. „Experiența de la Vocea României a fost nemaipomenită. Am stat alături de cel mai bun prieten și, zic eu, am reușit să facem show”, a povestit el.

Alături de Horia Brenciu va sta și de această dată Monica Anghel. „Sezonul acesta veți vedea concurenți foarte buni. Din ce am văzut eu până acum mi s-a părut că m-am întâlnit cu niște oameni foarte hotărâți să câștige, foarte serioși și muncitori. (…) În momentul în care ne-am întâlnit la pian cu cei din echipă, Horia alesese deja piesele pentru ei și eu am încercat să le împărtășesc din tainele tehnicii vocale”, a spus Monica Anghel.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton