Homepage  / Televiziune

Încep etapele LIVE la „Vocea României” 2022. Cine sunt cei 12 concurenți care luptă pentru marele premiu

Încep etapele LIVE la „Vocea României” 2022. Cine sunt cei 12 concurenți care luptă pentru marele premiu

de Roxana Mirea,

„Vocea României” 2022 intră în etapele LIVE, acolo unde publicul este cel care decide cine merge mai departe și cine va câștiga sezonul 10! 36 de concurenți au fost vineri, 2 decembrie, pe scenă și au impresionat cu interpretărilor lor, însă doar 12 dintre ei au reușit să-i convingă pe antrenori că merită să ajungă în etapa următoare.

Încep etapele LIVE la „Vocea României” 2022

În echipa lui Denis The Motans, au urcat pe scenă, într-unul dintre knockout-uri, Corina Ivanov, Daniel Ciurea și Anastasia Budeșteanu. Antrenorul a ales să o ducă în live-uri pe Anastasia, alături de Teodore Debu, care a cântat, în trio, cu Laura Oana și Smaranda Marin. Un alt moment a fost pus în scenă de Marina Nanava, Kam Cahayadi și Alexandra Șipoș, iar Denis a decis că cel care are cele mai mari șanse în etapa următoare este Kam, concurentul pe care l-a salvat din echipa Smiley & Theo Rose.

Irina Rimes i-a avut în ring pe Alexandrina Vlad, Ricardo Gabor și Andra Botez. Andra fiind cea aleasă să reprezinte echipa în live-uri. Un alt knockout a fost între Bogdan Jeler, Rianna Rusu și Carmen Cușa. Iar interpretarea Riannei a făcut-o pe Irina să o trimită mai departe în competiție. Daria Pintilie, Denisa Avram și Theo Rusu au avut și ei parte de momentul lor care s-a încheiat cu bucurie pentru Theo.

Cine sunt concurenții care ajung în etapele LIVE la „Vocea României” 2022

Din echipa Smiley și Theo Rose, Vlad Nicolici, Winael Baldus și Eduard Stoica au reușit să aibă cele mai bune performanțe pe scenă și să ajungă în etapa live-urilor. Pentru Andra Pierșinaru, Sofia Mărculescu, Veronica Liberati, Magda Suciu, Andreas Mioc și Jessica Lăzărescu, drumul la Vocea României, din acest sezon, s-a oprit aseară.

Tudor Chirilă a deschis etapa knockout-urile din echipa sa cu Delia Racu, Valeria Marcu și Ruxandra Istrate. Valeria, cea pe care a salvat-o de la Irina, este cea care va ajunge în live-uri alături de Iulian Nunucă și Ioana Vecerdea. Ceilați patru concurenți, Dana Borteanu, Mihailina Moisa, Ionuț Panait și Alexander Buchann, nu au reușit să-l convingă pe Tudor cu interpretările lor.

Astfel, cei 12 concurenți rămași în competiție se pregătesc de edițiile LIVE. Vinerea viitoare, de la 20:30,  regulile se schimbă, miza devine și mai mare, iar decizia va fi în mâna publicului. Emisiunea Vocea României este disponibilă, în avans, pe VOYO.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton