Homepage  / Seriale / Seriale americane

Încep filmările la sezonul 4 din “Urzeala tronurilor”!

Încep filmările la sezonul 4 din “Urzeala tronurilor”!

de Redactia Tvmania

Cel de-al treilea sezon din “Urzeala tronurilor” s-a sfârşit recent, în aplauzele fanilor care îl consideră cel mai bun de până acum. Filmările la cel de-al patrulea sezon al serialului HBO încep luna viitoare, urmând ca viitoarele zece episoade să fie difuzate în primăvara lui 2014.

Fanii serialului HBO mai au de aşteptat luni bune până vor afla (dacă nu au citit cărţile lui George R.R. Martin) ce se întâmplă cu personajele lor preferate: sezonul 4 – care adaptează partea a doua din cel de-al treilea volum din seria „Cântec de gheaţă şi foc” – va fi difuzat în primăvara viitoare, filmările urmând să înceapă în luna iulie (şi vor dura până în noiembrie), în Croaţia, Irlanda de Nord, Islanda şi Maroc.

După un sezon 3 foarte bun, fanii urmăresc cu nerăbdare nominalizările la premiile Emmy, care se anunţă pe 18 iulie, iar criticii se aşteaptă ca producţia să fie nominalizată la categoria „cel mai bun serial dramatic”, iar Peter Dinklage (Tyrion Lannister) şi Diana Rigg (Olenna Tyrell) la categoriile actor în rol secundar, respectiv actriţă în rol secundar.

Aşa cum ne-a obişnuit serialul, ştim cu toţii că scriitorului George R.R. Martin îi place să-şi omoare din personajele principale: după Ned Stark şi Robb Stark, cine va fi sacrificatul în următorul sezon? Nunta regală se apropie şi, se întreabă fanii, va mai curge sânge la fel ca la cea din ultimul sezon (când Robb şi apropiaţii lui au fost omorâţi)?

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton