Homepage  / Seriale / Seriale coreene

Încep „Legendele palatului: Tărâmul dintre vânturi”

Încep „Legendele palatului: Tărâmul dintre vânturi”

de Redactia Tvmania

Câte două episoade din „Legendele palatului: Tărâmul dintre vânturi” vor putea vedea fanii serialelor coreene, devenite omniprezente pe micile noastre ecrane în ultimii ani. Acesta este al zecelea serial asiatic difuzat de TVR 1.

După ce l-a interpretat pe protagonistul din „Legendele palatului: Prinţul Ju-mong”, actorul Song Il-Gook intră în pielea nepotului acestuia în „Legendele palatului: Tărâmul dintre vânturi”, producţie 2008. Postul naţional de televiziune a împărţit cele 36 de episoade ale poveştii din acest nou serial în două (obţinând 72), dar va difuza câte două episoade în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 18.25. Producţia e inspirată, evident, tot de istoria Coreei, dar şi de o celebră bandă desenată creată de Kim Jin, şi spune o poveste despre familie şi război.

Inspiraţie istorică

Eroul poveştii este Mu-Hyul (Song Il-Gook, care a jucat şi în „Împăratul mării”, difuzat de Naţional), cel care va deveni Regele Daemushin al Regatului Goguryeo (care a domnit între anii 18-44 d.Hr. şi a fost supranumit „marele rege al războiului”). Născut sub semnul unei profeţii malefice (aceea că îşi va ucide toată familia şi va distruge Regatul Goguryeo), Mu-Hyul este abandonat de tatăl său, Regele Yu-Ri (Jeong Jin-Yeong).

Acesta îi ordonă fiului său cel mare, Prinţul Hae-Myeong (Lee Jong-Won), să scape de bebeluşul nou-născut (căruia îi înscenează moartea), iar acesta îl lasă pe frăţiorul său în grija iubitei sale, Hae-Ap (Oh Yoon-Ah), şi păstrează legătura cu el de-a lungul anilor. La maturitate, îi oferă şansa de a deveni soldat în armata regală, care se confruntă cu Regele Dae-so (Han Jin-Hee) al Regatului Buyeo. Dar Mu-Hyul se îndrăgosteşte tocmai de Prinţesa Yeon (Choi Jung-Won), nepoata regelui.

Serialul a fost apreciat în Coreea de Sud pentru scenele de luptă de amploare (filmate în China, timp de 45 de zile) şi jocul actoricesc (protagoniştii şi serialul în sine a fost premiat în ţara natală).

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton